Guvernul USL intenţionează să aplice de anul viitor cote diferenţiate de impozit, în funcţie de nivelul salariilor. “Dacă va fi cazul şi dacă se va dovedi o idee bună, în special în zona bugetară, pentru că nu vreau să dăm semnale negative în zona privată care deja a suferit destul de multe în urma crizei, pentru cei care au venituri mari de la buget, de peste 4.500 lei pe lună, acolo poate fi vorba de o taxă de solidaritate. O taxă de 16 plus încă 16 peste ceea ce depăşeşte 1.000 de euro pe lună", a spus Ponta, la Prima TV. În noul sistem, bugetarii ar fi impozitaţi cu 16% pentru întregul venit şi ar plăti şi un impozit suplimentar, tot de 16%, aplicat la suma ce depăşeşte 4.500 lei. Premierul a precizat că a cerut Ministerului Finanelor o cifră exactă a persoanelor care primesc pensii şi salarii de peste 4.500 lei lunar. Premierul a declarat anterior că Guvernul va analiza posibilitatea introducerii, începând cu anul viitor, a unei taxe de solidaritate în cazul bugetarilor cu venituri excesive care, de exemplu, depăşesc flagrant salarii sau pensii de 10.000 lei.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

