Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Noi am semnalat in urma cu sase luni/ Politia Prahova a gasit abia acum ilegalitati la firmele de paza

Autorităţile competente din Prahova s-au trezit, ca de obicei, cam târziu. După ce în urmă cu aproximativ şase luni, www.faptdivers.ro semnala, cu dovezi clare, grave nereguli în ce priveşte legalitatea angajării salariaţilor în cadrul firmelor de pază şi protecţie, poliţia prahoveană abia acum a reuşit să reacţioneze. Într-un comunicat remis presei locale de către conducerea IPJ Prahova se arată că: „În urma controlului efectuat de poliţiştii din Băicoi la un supermarket, unde paza era asigurată contractual de o societate comercială din Cluj Napoca, s-a constatat faptul că cei cinci agenti de pază, care si-au desfăşurat activitatea în acest obiectiv începând cu data de 16.12.2011, au fost angajaţi în baza unor contracte de muncă ce prevăd o normă zilnică de 2 ore şi maxim 10 ore de muncă pe săptămână, iar în realitate aceştia efectuau serviciul în ture de 12 sau chiar 14 ore. Totodată s-a constatat faptul că societatea a echipat necorespunzător agenţii de pază. Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei. Pentru verificarea aspectelor constatate cu privire la încheierea contractelor de muncă, s-a luat măsura sesizării Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, competent să efectueze verificări şi să stabilească legalitatea încheierii contractelor de muncă şi respetctarea normelor privind legislaţia muncii. Activităţile de acest gen vor continua şi în perioada următoare”.