Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Colecția Ionescu-Quintus va fi expusă la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești

Colecția Ionescu-Quintus va fi expusă la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești

20 de opere de artă semnate de marii maeștri ai artei românești, parte a colecției familiei Ionescu-Quintus, vor fi expuse la sfârșitul acestei săptămâni, pe 22 și 23 octombrie, la Ploiești. Evenimentul-premieră se va desfășura la Teatrul „Toma Caragiu”, vineri, în intervalul orar 14:00-20:00, și sâmbătă, între orele 10:00-20:00.
Ocazionată de desfășurarea celui mai mare și însemnat eveniment al pieței românești de artă – Licitația de Toamnă, din 26 octombrie, organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark București, expoziția-omagiu reunește cele mai importante nume ale artei românești, având rolul de a expune și pune în vânzare parte din colecția ce a rămas familiei ploieștene Ionescu-Quintus, după trecerea în neființă a marelui om politic liberal Ion Ionescu-Quintus și a soției sale. Operele expuse vor fi scoase la licitație, marti, 26 octombrie, online, pe platforma Artmark Live.
Între cele mai importante capodopere, publicul ploieștean va avea ocazia să admire 3 lucrări semnate de pictorul național Nicolae Grigorescu: „Căldura vetrei”, „Bivuac în câmpia Dunării” și „Lectura”, alături de „Cârciumarese” și „Autoportret”, realizate de Gheorghe Petrașcu, dar și un „Nud în atelier” de Ion Theodorescu-Sion sau opera lui Nicolae Vermont „Fetița florăresei”.
    Una dintre cele mai importante familii din perioada României moderne este, fără îndoială, familia ploieșteană Ionescu-Quintus. Personalitate politică cu valențe culturale, Ion Ionescu-Quintus a colecționat cele mai importante nume, de la clasicii din sec. XIX – Aman, Andreescu, Grigorescu și Luchian, până la modernii și contemporanii lui, Tonitza, Petrașcu, Sirato sau Iser, punând bazele primei colecții a Pinacotecii Ploieștiului. Mare parte din lucrările care au întregit colecția Ionescu-Quintus în perioada interbelică se află în muzeele din România, inclusiv la Muzeul Județean de Artă din Ploiești, care poartă numele veritabilului colecționar.
    Accesul către vizitarea operelor de artă din colecția Ionescu-Quintus este liber, cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Evenimentul este susținut de Muzeul Județean de Artă Prahova.