Condiții improprii desfășurării unui comerț civilizat pe platoul Halelor Centrale din Ploiești

Condiții improprii desfășurării unui comerț civilizat pe platoul Halelor Centrale din Ploiești

Pe platoul Halelor Centrale din Ploiești nu se poate desfășura un comerț civilizat. Constatarea îi aparține viceprimarului Ploieștiului, Cristian Ganea, actual candidat pentru funcția de primar din partea alianței PSD, PPU, Pro România.

”Am fost într-o scurtă vizită în Piaţa de la Halele Centrale şi am discutat cu comercianţii si cumpărătorii ,despre problemele grave cu care se confruntă. Mi se pare incredibil ca oamenii aceştia să plătească facturi pentru gunoi la acelaşi nivel cu cel al chiriei tarabei. Condițiile în care își desfășoară activitatea sunt improprii unui comerț civilizat. Și cumpărătorii sunt nemulțumiți de modul în care arată piețele din Ploiești. In zilele următoare voi merge sa vizitez toate piețele din Ploiesti pentru a vedea dacă aceasta situație este generalizată”, a scris Ganea pe pagina sa de facebook .