Consilierul municipal, avocatul George Botez a făcut, cu puțin timp în urmă, un apel către candidatul liberal pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu. Acesta îl roagă pe liderul PNL Prahova să intervină pe lângă primarul Ploieștiului pentru ca acesta să elibereze în termen un document solicitat de consilierii locali. ”Stimate domn, am inteles ca v-ati hotarat sa cochetati cu legea. Niciodata nu este prea tarziu. Tocmai de aceea imi permit sa va rog ca din postura de mic Dumnezeu judetean sa va somati subordonatul pe linie de partid, respectiv primarul liberal Adrian Florin Dobre, sa puna la dispoziția consilierilor locali ploiesteni actele prin care vi s-a pus la dispozitie acoperisul primariei pentru a face acea lansare a acelei aliante, act politic de neconceput intr-o primarie. Noi, consilierii, am cerut-o dar, se pare, ca dl Dobre are ceva de ascuns. Si cum luni expira termenul de prezentare, ma gandeam ca ne-ati putea sprijini din postura dumneavoastră nou asumata, de cavaler al dreptatii, arhanghel al legalitatii si mancator de pesedisti din judetul Prahova. Ca am inteles ca ati terminat deja Calarasiul. Oricum, va mulțumesc anticipat pentru sprijin. Cu stima, av Sorin George Botez, consilier local PSD (necomestibil, stimate domn, necomestibil!)”, a scris avocatul Botez pe facebook.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180
Apel către liderul PNL Prahova și candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova

