Andrei Volosevici, propuneri pentru desfășurarea în condiții de siguranță a examenelor naționale în școlile din Ploiești

Andrei Volosevici, propuneri pentru desfășurarea în condiții de siguranță a examenelor naționale în școlile din Ploiești

Andrei Volosevici, fost primar al Ploieștiului și actual candidat pentru Primăria Ploiești atrage atenția administrației locale în ce privește modul în care urmează să se desfășoare, în unitățile de învățământ, examenele naționale. Volosevici este de părere că aceste evenimente trebuie tratate într-un mod responsabil față de siguranța și sănătatea copiilor.

”Având în vedere faptul că, în perioada următoare, singurele evenimente sigure care se vor desfășura sunt examenele naționale, respectiv Evaluarea Națională și Bacalaureatul, propun Primăriei municipiului Ploiești, ca prioritate, asigurarea unui stoc necesar de termoscannere și dezinfectanți în toate instituțiile de învățământ în care se vor desfășura cursuri și examene. Este un moment important care trebuie depășit cu bine, dar tratat cu maximă prudență de către cetățeni și, obligatoriu, cu sprijinul autorităților locale. Vorbim, totuși, despre sănătatea copiilor!”, a scris Andrei Volosevici pe pagina sa de facebook.