Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, se vor lua o serie de măsuri speciale, care să protejeze ploieștenii față de efectele temperaturilor ridicate din această perioadă (cod galben - val de căldură persistent și disconfort termic accentuat).
Astfel, în mod preventiv, vor fi puse la dispoziția ploieștenilor corturi cu dozatoare cu apă rece în următoarele zone: Palatul Administrativ – pasaj pietonal Palatul Culturii, pasaj pietonal – Parc Nichita Stănescu, în fața clădirii Primăriei Municipiului Ploiești – Piața Eroilor, cartier Nord-Complex Mare (în parteneriat cu operatorul - S.C. Apa-Nova S.R.L.), cartier Sud-Magazin BIG (în parteneriat cu operatorul - S.C. Apa-Nova S.R.L), Bulevardul Independenței-Cinema Patria (în parteneriat cu operatorul - S.C. Apa-Nova S.R.L);
Totodată, facem precizarea că, sunt surse de apă potabilă în toate piețele agro – alimentare.
Administrația publică ploieșteană le reamintește cetățenilor că, au la dispoziție și cișmele stradale în Parcul Nord-strada Cameliei, Sala Sporturilor Olimpia, Parcul Mihai Viteazul, Pasajul pietonal Nichita Stănescu, Parcul Halele Centrale, Parcul 9 Mai, B-dul Republicii- zona Monumentului Eroilor Sovietici, Parcul Aurora Vest. Acestea pot fi utilizate de cetățeni pentru a înlătura temporar efectele caniculei.

