15 aprilie 2019, ora 18.50 – un incendiu pune capăt unui mesaj în piatră trimis acum peste 850 de ani… Pentru că asta este – sau era! – Notre Dame de Paris, un mesaj creștin, dar și inițiatic, ocult, al unei istorii uitate, mesaj cifrat, nu în totalitate descifrat, pentru că omenirea și-a pierdut unele sensuri – și nu le-a regăsit încă. Întâmplător sau nu, azi este Ziua Internațională a Culturii, celebrată în multe state ale lumii.
Culmea este că această zi, în care s-a pierdut, poate, Notre Dame, unul dintre cele mai importante monumente ale spiritualității – situat chiar dincolo de creștinism, cu toate disensiunile religiei - ei bine istoria acestei zile a pornit de la ideea protejării monumentelor culturale din întreaga lume.
Tot culmea, această idee are o dublă origine, aparent greu de conciliat – rusă și americană. Un pictor și scriitor rus, Nicholas Roerich (Nikolai Konstantinovici Rerih) activist pentru pentru cultură, ca valoare primordială a umanității, face în 1914 un apel la guvernele statelor care începuseră Marele Război. Citește continuarea AICI.

