Prahova Ploiesti a obtinut prima victorie pe teren propriu! Elevii lui Adrian Teodorescu au facut spectacol la Strejnic!

A început dezastruos dar s-a terminat impecabil. Cam așa s-ar putea caracteriza în doar câteva cuvinte primul meci pe care echipa de fotbal Prahova Ploiești l-a susținut duminică, pe teren propriu. Băieții antrenați de Adrian Teodorescu au început prost partida de pe stadionul din Strejnic, astfel încât s-au văzut conduși la pauză cu 4-0. Nici prima parte a reprizei secunde nu a adus nimic bun pentru echipa ploieșteană abia

înființată și înscrisă în campionat. Prahova Ploiești a mai primit un gol de la mult mai titrata Rapid Sălciile și dezastrul părea unul iminent. După câteva schimbări inspirate ale lui Adrian Teodorescu, lucrurile aveau să se schimbe radical. Cea mai mare parte a celei de a doua reprize s-a jucat aproape exclusiv la poarta oaspeților, iar ploieștenii au dovedit că se pot mobiliza exemplar, în ciuda scorului usturător cu care erau conduși. În cele din urmă, meciul la care au asistat consilierul municipal George Botez și ministrul Mediului de Afaceri, Radu Oprea, a avut parte de o răsturnare de scor pe care nimeni nu o mai vedea posibilă. Echipa lui Adrian Teodorescu a câștigat în cele din urmă cu 6-5, la capătul unei confruntări fotbalistice care a avut de toate. Inclusiv 11 goluri.