După ce a înaintat Consiliului Local Ploiești un proiect de hotărâre prin care să fie cedate cu titlu gratuit mărcile Petrolul Ploiești, consilierul Florin Neagu, eliminat din rândul liberalilor din cauza apropierii sale de fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici (actualmente membru ALDE) a
demisionat, miercuri, în plenul ședinței legislativului municipal. Neagu a spus că a făcut acest gest pentru a protesta împotriva faptului că proiectul său de hotărâre nu a fost luat în discuție de către consilierii ploieșteni. Tânărul Florin Neagu a declarat că nu va reveni asupra demisiei și că este scârbit de ceea ce se întâmplă în Consiliul Local. Proiectul de hotărâre care a provocat demisia lui Neagu nu primise avizul Comisiei Juridice și, potrivit președintelui de ședință, consilierul George Botez avea probleme de redactare. În cele din urmă, proiectul cu pricina a fost amânat până la începutul lunii februarie 2017, dată până la care aleșii locali vor lucra la un act normativ care să producă efecte pe termen lung și să nu poată fi contestat.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

