Tinerii ALDE au pregatit ghiozdane complet echipate pentru elevii ploiesteni

Organizațiile de tineret și de femei ALDE Ploiești au venit în sprijinul cazurilor sociale din oraș, oferind copiilor la început de drum școlar, ghiozdane, rechizite, haine și dulciuri, prin proiectul Organizației TLDE Ploiești intitulat ”Trimite un copil la școală” și, respectiv, periuțe și pastă de dinți, prin proiectul ”Dinți curați- sănătate pentru copii”, pus în practică de doamnele din ALDE pe parcursul întregii luni

septembrie.

 

“Prin voluntarii noștri ne vom îngriji să urmărim situația școlară a elevilor beneficiari și, pe parcursul anului, să îi sprijinim, în continuare, atât prin ajutoare materiale, cât și prin alte activități care să îi stimuleze să frecventeze cursurile și să obțină performanțe”, se arată în comunicatul transmis de organizația a tineret ALDE Ploiești.