Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a revenit în ţară, joi, pe Aeroportul Henri Coandă, cu o cursă de la Istanbul, acesta urmând să fie dus de poliţişti la Tribunalul Bucureşti, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui. Cursa cu care a venit Nicuşor Constantinescu a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă Otopeni în jurul orei 11.40, cu aproximativ un sfert de oră mai devreme decât ora programată, potrivit Mediafax.
Dacă instanţa va confirma mandatul de arestare, Nicuşor Constantinescu va fi încarcerat în arestul Poliţiei Capitalei. Ulterior, în funcţie de ce va spune medicul, acesta va rămâne în arestul Poliţiei sau va fi dus într-un spital penitenciar. Nicuşor Constantinescu a fost reţinut, marţi, de autorităţile din Turcia, după ce Ministerul Justiţiei a transmis documentelor necesare pentru aducerea lui în ţară, pentru a fi arestat preventiv în dosarele în care este judecat. Unul dintre avocaţii lui Nicuşor Constantinescu a declarat că acesta le-a spus judecătorilor că va veni de bunăvoie în România, joi, astfel că instanţa nu a dispus arestarea lui, în vederea extrădării. Potrivit avocatului, Nicuşor Constantinescu le-a arătat magistraţilor turci şi documentele din care reiese că el intenţiona să se întoarcă în România din SUA, de bunăvoie. Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa ar fi stat în Turcia mai bine de o săptămână. Înainte de a ajunge în Turcia, Nicuşor Constantinescu s-a aflat în SUA. Cererea de extrădare a lui Nicuşor Constantinescu, formulată ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost însă respinsă de autorităţile din Statele Unite ale Americii. Nicuşor Constantinescu a trimis, la începutul lunii septembrie, un memoriu procurorului general al SUA, Eric Holder Jr., în care susţinea că justiţia română este controlată de DNA şi cerea respingerea oricărei cereri de arestare ce va ajunge în SUA pe numele său.
Pe 23 iulie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele suspendat al CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Decizia a fost menţinută în 7 august de Curtea de Apel Bucureşti, care a arătat, în motivarea deciziei, că apărarea lui Constantinescu nu s-a bazat pe înscrisuri medicale credibile care să arate că "inculpatul se afla internat în stare gravă într-un spital din New York", la momentul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În 29 august, tot Curtea de Apel Bucureşti a admis o contestaţia în anulare a procurorilor anticorupţie, stabilind astfel ca Tribunalul Bucureşti să emită mandat european de arestare pe numele lui Nicuşor Constantinescu şi să-l dea pe acesta în urmărire internaţională. Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internaţional de arestare, după ce acesta nu a revenit în ţară în urma unei operaţii făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.
Nicuşor Constantinescu arăta, într-un comunicat transmis recent, că a informat mai multe instituţii, între care Ambasada SUA şi Departamentul de Stat al SUA, despre "deciziile abuzive" luate împotriva sa. Preşedintele CJ Constanţa a fost acuzat de magistraţi că i-a spus doctorului din SUA ce să treacă în scrisoarea medicală. Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit ilegal terenuri. Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul nouă milimetri.

