Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Campionatele Nationale pentru Copii la Gimnastica Ritmica, de la Constanta, s-au incheiat

Între 26 și 29 iunie 2014 s-au desfăşurat, la Constanța, Campionatele Naţionale pe Echipe, Individual şi Ansambluri pentru Copii la Gimnastică Ritmică, eveniment care a avut ca principal obiectiv desemnarea campioanelor naţionale pe echipe, individual şi obiecte la Categoria a IV-a (8-10 ani) şi individual şi ansamblu fără obiect pentru Categoria Mica Gimnastă (6-8 ani).

La acest eveniment s-au înscris 160 de gimnaste de la 16 cluburi din ţară – un număr record de participanți: CSM Arad, CSS1 Timişoara, CS UNEFS București, CSS1 Constanţa, CSS “Anghel Saligny” Iaşi, LPS Baia-Mare, CSS2 Baia-Mare, LPS Bistriţa, CSU Brașov, CS “Ritmic Gym Trend” Constanța, CSU Oradea, CS Ritmica București, CSS Resița, CS “Proaktiv București”, LPS Oradea şi CSM Ploieşti. La Categoria “Mica Gimnastă” (6 – 8 ani), în concursul ansablurilor, echipa CSM Ploiești a obţinut medalia de bronz clasându-se pe locul al treilea, după CS “UNEFS” București – locul I şi CSM Arad – locul al II-lea, într-o competiţie deosebit de strânsă și de un înalt nivel tehnic. Gimnastele ce au format ansamblul de bronz al acestei ediții ale Naționalelor – Sabina Enache, Erika Măcinic, Anisia Drăgan, Teodora Manra, Andra Manta și Alexandra Drăghici au avut o evoluţie bună, apreciată de toți cei prezenţi, arbitri şi spectatori deopotrivă. În concursul individual au avut drept de participare cele mai bune două gimnaste de la fiecare club ce s-a înscris cu ansamblu la această categorie (peste 80 de copii). Prima reprezentantă a CSM Ploiești, Sabina Enache (8 ani), s-a clasat a patra reușind, astfel, calificarea la Cupa României, unde se vor întrece, la sfârșitul anului, primele șase gimnaste de la toate categoriile. Cealaltă gimnastă a clubului ploieştean, Erika Măcinic (7 ani) s-a clasat a zecea, și pentru ea un bun rezultat, având în vedere că este cu un an mai mică decât multe dintre participante. În concursul junioarelor mici, echipa ploieșteană, alcătuită din Miruna Ciocîrlan, Daria Motângă, Anais Lăpădat, Teodora Dragu, Gabriela Constantin și Tavita Costache a reușit, la finalul celor două zile de concurs, să se claseze pe locul al patrulea, o performanță bună pentru gimnastele noastre la această categorie. Podiumul a fost ocupat, în ordine, de Iași, Brașov și echipa orașului gazdă, Constanța. În  concursul  individual cea mai bună performanţă a obţinut-o Miruna Ciocîrlan – locul VIII, dintr-un total de 78 de gimnaste. Clasamentul a fost întocmit prin adiționarea punctajelor obținute la patru execrciții: fără obiect, coardă, cerc și panglică. Finalele pe obiecte au aliniat la start cele mai bune 8 gimnaste din ţară la fiecare obiect. De la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti Daria Motângă s-a calificat în finala exercițiilor fără obiect și la panglică, iar Miruna Ciocârlan în finala la coardă. La încheierea concursului pe obiecte, Daria Motângă s-a clasat a cincea în ambele finale la care a participat, iar Miruna Ciocârlan s-a clasat a patra la coardă la doar 0,133 puncte de medalia de bronz. Campionatele Naţionale au fost supervizate de preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu și de directorul tehnic, Ștefania Chiriac.