Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Busteniul se pregateste pentru Cupa Mondiala de Catarare pe Gheata

În perioada 15-18 ianuarie 2014, Clubul Alpin Român organizează, la Buşteni, a doua etapă din circuitul Cupei Mondiale de Căţărare pe Gheaţă. Este pentru a  noua oară consecutiv când România găzduieşte o etapă a acestui eveniment internaţional desfăşurat sub egida Uniunii Internaţionale a Asociaţiilor de Alpinism (UIAA). Competiţia este una deosebit de spectaculoasă, iar - în acest an - la Buşteni participă 77 dintre cei mai buni sportivi ai lumii, reprezentând până în prezent 15 ţări: Azerbaijan, Canada, Cehia, Coreea, Elvetia, Franta, Iran, Italia, Japonia, Marea Britanie, Rusia, Slovenia, SUA, Ukraina şi România. Concursul cu premii de peste 10.000 euro are două probe: viteză şi dificultate – fiecare pe două categorii: masculin şi feminin. Probele se vor desfăşura pe parcursul celor 4 zile în etapele de calificări, semifinale şi finale. Competiţia se desfăşoară pe structuri artificiale de 25 m înălţime, acoperite parţial cu gheaţă. Structura pentru proba de dificultate este considerată de unii sportivi de top printre cele mai grele din lume. Structura pentru proba de viteză este cea pe care s-a stabilit recordul mondial de viteză la căţărare pe gheaţă. Evenimentul  va avea loc la baza pârtiei Kalinderu din Buşteni şi este organizat de Clubul Alpin Român împreună cu Primăria Buşteni şi Uniunea Internaţională a Asociaţiilor de Alpinism (UIAA). Prima etapă a Cupei Mondiale se desfăşoară înaintea etapei din România în Coreea de Sud, iar următoarele vor avea loc după această etapă din România - în Elveţia, Franţa, Italia şi Rusia.