Caii de pe Hipodromul Ploiești au probleme de sănătate! Reuniunea de trap de sâmbătă a fost amânată!

Caii de pe Hipodromul Ploiești au probleme de sănătate! Reuniunea de trap de sâmbătă a fost amânată!

Sunt probleme de sănătate pentru o bună parte din caii care ar fi trebuit să intre în competiție sâmbăta aceasta în cadrul reuniunii de trap având ca principal eveniment ”Criteriul de Fond”. Din această cauză, conducerea Complexului Hipodrom Ploieşti a luat decizia amânării cu o săptămână a reuniunii ce ar fi trebuit să se ţină sâmbătă, 26 octombrie.

Susţinută şi de majoritatea proprietarilor şi a driverilor, măsura a fost luată în contextul în care mare parte din efectivul de cai de pe hipodrom prezintă semnele unei viroze, motiv pentru care antrenamentele nu s-au putut desfăşura la parametrii obişnuiţi, în perspectiva participării la cursele oficiale.

Drept urmare, în speranţa că lucrurile vor reintra în normal în următoarele zile şi caii vor putea reveni la antrenamente, reuniunea va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie 2019.