Primul 11 virtual al celor mai buni jucători în activitate pe care i-a avut Ajax

Primul 11 virtual al celor mai buni jucători în activitate pe care i-a avut Ajax

Ajax a fost la mai puțin de 10 secunde distanță de a prinde finala Ligii Campionilor din acest sezon, deși formația antrenată de Erik ten Hag nu a mai reușit să se impună nici măcar în competiția internă din 2014. Olandezii conduceau cu scorul de 2-0 în returul semifinalei disputate în fața celor de la Tottenham, însă echipa antrenată de Mauricio Pochettino a reușit să marcheze 3 goluri și să se califice în faza finală a competiției.

Lăncierii au dat semne că generația actuală este una cât se poate de promițătoare în urmă cu două sezoane, atunci când Schone și compania au ajuns până în finala Europa League, pierdută în fața celor de la Manchester United cu scorul de 0-2. În această campanie, Dusan Tadic și colegii săi au reușit să o elimine în optimi pe campioana precedentelor 3 ediții ale Champions League, Real Madrid, și pe Juventus, echipa pentru care evoluează superstarul Cristiano Ronaldo, în sferturile de finală.

Performanța deosebită a tinerei echipe a cărei medie de vârstă este de doar 24 de ani nu a trecut însă neobservată. Se știe că fotbalul olandez, în general, și mai ales Ajax, în particular, a lansat numeroși jucători valoroși în fotbalul mare. Așa că mai multe publicații online, printre care se regăsește și una dintre casele de pariuri online care activează în România, au făcut un „prim 11” ideal a jucătorilor care au fost lansați de către această echipă și care încă sunt în activitate. Acestea sunt câteva dintre cele mai irezistibile oferte din piață: https://pariurix.com/promotii/oferte-pariuri-sportive .

Portar: Jasper Cillessen

Titularul naționalei Olandei este portarul de rezervă al Barcelonei. Catalanii au plătit 13 milioane de euro pentru portarul care evoluase în precedentele 5 sezoane pentru Ajax, după ce fusese cumpărat de la NEC Neijmegen în schimbul sumei de 3.25 milioane de euro.

Fundaș central: Matthijs de Ligt

Acest fotbalist are numai 19 ani, însă este căpitan al lui Ajax și titular în naționala Olandei. De Ligt a debutat la prima echipă la vârsta de numai 17 ani și intrat în atenția marilor cluburi din Europa imediat după ce a câștigat premiul Golden Boy Award în 2018, însă viitorul său încă nu a fost decis.

Fundaș central: Toby Alderweireld

Internaționalul belgian în vârstă de 30 ani are 90 de meciuri disputate în tricoul primei reprezentative și este titular de drept de când a venit la Tottenham, din urmă cu 4 sezoane. Medaliat cu medalia de bronz la Cupa Mondială din 2018, fundașul este cunoscut pentru versatilitatea sa, putând evolua atât în centrul defensivei, cât și ca fundaș lateral.

Fundaș central: Jan Vertonghen

Colegul lui Alderweireld din centrul defensivei lui Tottenham a fost adus la Ajax încă de la vârsta de 16 ani și a jucat 6 ani la prima echipă, înainte de a fi transfera de Spurs în 2012 în schimbul sumei de 12.5 milioane de euro. Între timp a strâns peste 200 de apariții în Premier League și a prins echipa sezonului de două ori, ultima dată chiar în sezonul precedent.

Închizător: Frenkie de Jong

Mijlocașul defensiv în vârstă de 21 de ani a fost deja acontat de FC Barcelona în schimbul sumei de 70 milioane de euro, deși a reușit să devină titular abia la mijlocul sezonului trecut și a strâns numai 7 prezențe în prima reprezentativă a Olandei.

Mijlocaș central: Wesley Sneijder

Superfotbalistul produs de Ajax nu are nevoie de prea multe prezentări. Sneijder a marcat 58 de goluri în 180 de partide pentru formația care l-a lansat, înainte de a pleca la Real Madrid, pentru ca mai apoi să cunoască un succes fenomenal sub comanda lui Jose Mourinho la Inter, acolo unde a câștigat, alături de Cristian Chivu, Serie A, Coppa Italia și Liga Campionilor în sezonul 2009/2010.

Mijlocaș ofensiv: Christian Eriksen

Deși este un veritabil număr 10, poartă tricoul cu numărul 23, însă acest lucru nu l-a împiedicat pe danezul format la Ajax să se impună ca titular incontestabil în tricoul lui Spurs încă de când a fost cumpărat de londonezi în vara anului 2013 pentru 13.5 milioane de euro.

Extremă stânga: Dusan Tadic

Ajax a plătit 11.4 milioane de euro la începutul sezonului pentru a-l aduce pe veteranul Dusan Tadic la echipă, sârbul devenind a doua cea mai scumpă achiziție din istoria clubului. Deși are o vârstă înaintată, mutarea olandezilor s-a dovedit a fi una prolifică, întrucât Tadic a marcat 34 de goluri și a dat 23 de pase de gol în 54 de partide în acest sezon.

Extremă dreapta: David Neres

Ajax a spart banca atunci când a plătit 12 milioane de euro către Sao Paulo pentru a-l aduce pe tânărul brazilian în luna ianuarie a anului 2017. Neres nu are încă cifre impresionante, însă a debutat în această primăvara pentru prima reprezentativă a Braziliei, iar cota sa de piață în acest moment este de 32 de milioane de euro.

Atacant: Luis Suarez

Suarez a marcat 111 goluri în 158 de meciuri în tricoul lui Ajax, iar apoi a făcut senzație la Liverpool, pentru ca mai apoi să fie acontat de Barcelona în schimbul sumei de 81 de milioane de euro. Având peste 400 de goluri în carieră și două Ghete de Aur în Europa, precum și titlul de golgheter în Olanda, Spania și Anglia, este unul dintre cei mai prolifici atacanți din istorie.

Atacant: Zlatan Ibrahimovic

 Zlatan a petrecut numai 3 sezoane în tricoul celor de la Ajax, pentru că mai apoi a fost propulsat la echipele cele mai puternice ale planetei: Juventus, Inter, Barcelona, Milan, PSG și Manchester United. Ajuns la vârsta de 37 ani, Zlatan evoluează în Statele Unite pentru LA Galaxy, acolo unde a marcat 9 goluri în 8 partide în acest an.

Numai 4 dintre cei 11 aleși fac încă parte din lotul actual al lăncierilor, însă o astfel de echipă virtuală ne lasă impresia că ar fi putut să se impună într-o competiție continentală. Rămâne de văzut însă cât de mulți dintre jucătorii din actualul lot vor rămâne la echipă după acest sezon fantastic.