E cazul să mergi sâmbătă dimineață la Hipodrom! Se anunță un debut de sezon competițional foarte interesant!

E cazul să mergi sâmbătă dimineață la Hipodrom! Se anunță un debut de sezon competițional foarte interesant!

Sâmbăta aceasta, începând cu ora 10.30, Hipodromul Ploieşti va găzdui prima reuniune oficială din acest an, în cadrul căreia vor avea loc patru curse de trap, dintre care două, Fortuna Silver și Fortuna Gold, vor fi cotate la pariuri de noul partener al organizatorilor, Casa de pariuri Fortuna. De asemenea, vor fi organizate și două curse de galop.

„Orice iubitor al acestui sport va putea, de acum înainte, să parieze pe cursele de trap de la Ploieşti, colaborarea cu cei de la Fortuna fiind, în opinia tuturor, un pas extrem de important în îmbunătăţirea activităţii de pe hipodrom. În acest sezon, Fortuna va sponsoriza câte două curse din fiecare reuniune şi, prin cele peste 1500 de agenţii din ţară, le va oferi celor pasionaţi şansa să parieze pe trapul românesc. Principala condiţie pusă de ei este ca respectivele curse incluse în oferta de pariuri să aibă la start minim zece cai, ceea ce mi se pare normal şi realizabil”, a anunţat Lucian Rădulescu.