Ce transferuri de jucatori pregateste Petrolul Ploiesti?

Echipa fanion a fotbalului prahovean, Petrolul Ploiești se pregătește intens pentru viitoarele evoluții din Liga a II-a. Are antrenor nou, în persoana lui Leontin Grozavu, cel care l-a înlocuit pe Romulus Ciobanu și mai nou pregătește transferuri de jucători. De asemenea, echipa ploieșteană și-a trasat un obiectiv extrem de ambițios, acela de a accede în Prima Ligă din campionatul intern, iar acest lucru nu este deloc ușor. De la nivelul conducerii clubului Petrolul se vorbește chiar despre schimbarea radicală a lotului de jucători. Deocamdată lucrurile sunt în faza de negocieri, petroliștii purtând discuții cu fotbaliști precum Livi Băjenaru, Laurențiu Marinescu, Florin Plămadă, Marian Târșă, Robert Elek, Răzvan Tincu și Robert Grecu.