Cea mai puternică echipă de volei masculin din Ploiești a câștigat luni seara meciul împotriva echipei bucureștene cu scorul de 3-1. Tricolorul L.M.V. Ploiești își păstrează locul în topul clasamentului Cupei României, după victoria înregistrată aseară, 6 noiembrie, în ultimul meci al etapei a VII-a. Încurajați de sute de suporteri ploieșteni, voleibaliștii au învins oaspeții în trei seturi din patru: 26-28; 25-20; 25-16; 25-18. Energia pozitivă a jucătorilor a fost resimțită de toți cei din public, care s-au bucurat pentru fiecare punct și set câștigate. „Ne bucură tare mult această victorie și, mai ales, suntem mândri că am reușit să ne păstrăm locul în top celor mai bune 3 echipe din clasament. Suntem extrem de motivați să ne îndeplinim obiectivul acestui campionat, acela de a aduce Cupa României în Ploiești, așa că vom lupta cu ambiție pentru fiecare punct,” a declarat Sergiu Stancu, antrenor principal Tricolorul L.M.V. Ploiești. Tricolorul L.M.V. Ploiești ocupă, în prezent, locul 2 în clasamentul general și se află la doar un punct de liderul CSA Steaua București împotriva căruia va juca miercuri, 15 noiembrie. Meciul împotriva CSA Steaua va avea loc la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, de la ora 18.00.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

