Așa se prezintă acum situația în care a fost adus sportul ploieștean, din cauza indolenței și intereselor meschine. CSM Ploieşti este obligată să strângă 3000 de euro până mâine dimineaţă, la ora 10.00, pentru a nu risca o drastică penalizare din partea Federaţiei Europene de Handbal care ar implica şi forul naţional în cazul în care partida de mâine după amiază
nu se va disputa. Oficialii clubului ploieştean au trimis pe adresa Primăriei Ploieşti solicitarea în acest sens dar răspunsul aşteptat nu a sosit. Cei care doresc să ajute, în ultima clipă, clubul ploieştean o pot face adresându-se organizatorului de competiţii al grupării, Costin Ilie, la nr. de telefon 0725.51.31.68. Lotul de jucătoare pe care CSM va conta mâine, în cazul fericit în care se vor strnge banii necesari, este următorul:
– portari – Dragica Tatalovic şi Alina Dumitru;
– jucătoare de câmp – Andreea Chiricuţă, Daciana Balaban-Curtean, Marina Dmitrovic, Ivana Bozovic, Iryna Burtea-Shutska, Carmen Gheorghe, Ionela Dinu, Izabela Mitrescu.

