Inca un jucator de valoare a semnat cu CSM Ploiesti

Gruparea masculină de baschet CSM Ploieşti a continuat la cel mai înalt nivel campania de achiziţii. Consistentă, până acum, acţiunea de completare a efectivului a continuat prin aducerea la Ploieşti a unui alt jucător de certă valoare. Este vorba, de această dată, de Nikita Mescheriakov, un baschetbalist format peste Ocean, în NCAA, și trecut, ulterior, prin Italia, Belarus și Suedia. Nikita este al patrulea jucător străin venit în această vară la Ploieşti şi consituie penultimul transfer mijlocit de Cătălin Burlacu în această vară. Nikita Mescheriakov (2.02 metri, 104 kg) este un jucător polivalent, capabil să-și deseneze culoare către panoul advers și să execute de la semi-distanță, dar și din spatele semicercului, în plan ofensiv, și, în același timp, să apere adversari pe diferite poziții, grație mobilității sale excelente. Baschetbalistul născut la Minsk și-a făcut un nume în țara sa natală încă de la vârsta de 17 ani, în 2005, când a fost inclus în echipa ideală a debutanților în prima ligă. Peste doar un an, Mescheriakov și-a trecut în palmares titlul cu Vytaliur Minks, după care a plecat în Statele Unite ale Americii, cu gându de a juca în NCAA. A făcut-o preț de 3 sezoane la Georgetown, între 2007-2010, dar cele mai bune medii le-a cunoscut în tricoul lui Wake Forest, între 2010-2012, cu 8 puncte, 3.9 recuperări și un procentaj de 45% la aruncările din acțiune, în ultimul an universitar.

La întoarcerea în Europa, a jucat pentru Trieste, în a doua divizie italiană, dar dorul de casă l-a împins să semneze pentru Tsmoki-Minsk, în 2013, alegere extrem de inspirată, întrucât, un an mai târziu, Mescheriakov devenea din nou campion în țara sa. În ultimul sezon, bielorusul a evoluat în Suedia, pentru BC Lulea, având medii de 5.6 puncte și 3.9 recuperări, cu un procentaj de 52% la aruncările din acțiune, în doar 14 minute pe meci.

În ceea ce privește naționala din Belarus, Nikita Mescheriakov a evoluat la toate categoriile de vârstă și a bifat un turneu final de Campionat European „U20”, în 2006, la Izmir, în Turcia, cu medii de 4 puncte și 2.9 recuperări. La prima reprezentativă, noul nostru jucător este coleg cu Aliaksandr Pusthavar, fostul echipier al lui Gaz Metan Mediaș din sezonu trecut, și cu Mikalai Aliakseyeu, baschetbalist cunoscut publicului din România din perioada petrecută de acesta la BC Mureș, în sezonul 2011-2012.