Şase sportivi din cadrul secţiei de box de la CSM Ploieşti au participat la Călăraşi la un trial pentru formarea lotului naţional de juniori care va reprezenta România la Campionatul European de box din luna iunie. Trei dintre elevii antrenorului TIti Tudor s-au numărat printre cei remarcaţi. Florin Mihai (46 kg), George Dumitrescu (50 kg) şi Alexandru Cotigă (75 kg) au convins în timp ce un al
patrulea, Antonio Năstase (70), urmează să fie văzut la un nou meci de verificare cu un boxer de la Steaua. Ceilalţi doi sportivi care au participat la acţiunea de la Călăraşi, Florin Ioniţă (66 kg) şi Toni Ioniţă (70 kg), rămân în vederile staff-ului „tricolorilor” pentru acţiunile viitoare. Cei trei selecţionaţi de la CSM Ploieşti vor participa, alături de ceilalţi "tricolori", la o competiţie ce va avea loc în Bulgaria. În acelaşi interval de timp, şapte boxeri antrenaţi de Titi Tudor, Adrian Pîrlogea şi Iulian Ilie vor fi prezenţi, la Bacău, la Cupa României de Tineret, programată în intervalul 17-24 aprilie. Reprezentanţii clubului ploieştean sunt Florin Ionescu, Vlăduţ Alexandru, Răzvan Ene, Daniel Popescu, Daniel Petre, Sergiu Georgescu şi Alberto Biro.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

