Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

La inaltime! CN Cuza Sport Braila - CSM Ploiesti 53-80

Baschetbaliştii antrenaţi de Eugen Ilie au revenit la meniul victoriilor după două eşecuri consecutive înregistrate în campionat în deplasări grele. La Brăila, în disputa cu gazdele de la Cuza Sport, ploieştenii şi-au impus, clar, superioritatea. A ieşit, la final, un succes previzibil şi convingător, 80-53, care repune la timp lucrurile la punct în tabăra ploieşteană. "A fost un joc în care chiar am făcut ceea ce trebuia, în mare parte, ținând cont de faptul că am avut o săptămână foarte bună din punct de vedere al antrenamentelor efectuate. Consider că începe să se vadă munca depusă, dar, în același timp, trebuie să spunem că mai este mult până departe. Prin această victorie am făcut un nou pas către obiectivul propus, calificarea la turneul de promovare, însă nimic mai mult de atât”, a declarat, după victoria de la Brăila, antrenorul Eugen Ilie. CSM Ploiești revine pe teren propriu, în runda care urmează, duminică, 10 aprilie, pentru disputa cu Știința București.