Nici al doilea meci consecutiv cu o contracandidată din zona cupelor europene nu a ieşit bine pentru elevele lui Neven Hrupec, care au pierdut, astăzi, la prânz, în deplasarea de la Roman, cu 31-24 (19-13). La fel ca şi în partida cu Corona Braşov, apărarea a fost principala problemă, cele 19 goluri primite în prima repriză fiind hotărâtoare în stabilirea câştigătoarei, în
ciuda unei uşoare reveniri pe care fetele noastre au avut-o pe la jumătatea părţii secunde.
Meciul a început cum nu se putea mai prost, cu patru goluri consecutive marcate de gazde, prin Stoleru (2) şi Toscovic (2), prima reuşită a CSM-ului venind abia în minutul 7, prin Iryna Burtea-Shutska. A fost 5-1, apoi 5-3 (minutul 9) şi se părea că jocul se echilibrează, dar, în ciuda unei eliminări la Stoleru, tot romaşcanele au înscris şi s-au dus la 7-3. Diferenţa de patru goluri s-a menţinut până la 10-6, după care HCM-ul a mărit ecartul cu încă două „lungimi”, graţie principalelor „guri de tun”, Toscovic şi Glybko. La 16-11, Neven Hrupec a cerut time-out, dar fără efect, pentru că tot gazdele au înscris, iar diferenţa de 6 goluri s-a păstrat până la pauză: 19-13! La reluare, după câteva minute în care s-a mers „gol-gol”, elevele lui Florentin Pera au reuşit o serie de trei goluri consecutive şi s-au dus la 25-16 (minutul 41), încheind, practic, conturile cu fetele noastre. A fost, apoi, 27-18 (44), după care au venit cele mai bune minute ale CSM-ului, cu un parţial de 5-1 ce a mai strâns puţin scorul la 28-23 (48), fără a periclita, însă, victoria gazdelor. Mai ales că au urmat alte trei reuşite ale HCM-ului şi, la 31-23, golul Andreei Chiricuţă, din penultimul minut, a contat doar pentru statistică. CSM Ploieşti rămâne pe poziţia a 6-a a clasamentului Ligii Naţionale, dar distanţa faţă de locul al 5-lea a crescut la 4 puncte, cele două eşecuri consecutive periclitând îndeplinirea obiectivului din acest sezon. În etapa următoarele, fetele vor juca în Sala Sporturilor Olimpia, sâmbătă, de la ora 12.00, cu SCM Craiova. Citiți mai multe AICI.
Foto: Ziarul de Roman

