Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Gimnastica ritmica ploiesteana s-a pregatit de concurs la Cornu

În perioada 11 – 18 august 2015 sportivele de la Secția de Gimnastică Ritmică a CSM Ploiești au avut parte de un cantonament la Cornu în vederea pregătirii pentru concursul “Prize of Queen Margarita”.  Acest concurs se va desfășura săptămâna viitoare la Varna, în Bulgaria. A fost aleasă comuna Cornu în primul rând pentru sala înaltă, potrivită antrenamentelor de gimnastică ritmică, construcţii rare de acest fel în judeţul Prahova. Doar municipiul Ploieşti şi-a permis, până acum, astfel de săli, "Doroftei" şi "Olimpia", suprasolicitate, însă, de activitatea intensă a secţiilor cluburilor din oraş. Având  în vedere programul competiţional încărcat al acestui sezon, a fost imposibilă organizarea unui cantonament de pregătire generală, fiind obligatorie exersarea integralelor de concurs, aşa cum sunt ele prezentate în competiţii. "Sala este impecabilă din punct de vedere tehnic  dar nu numai şi, pentru că antrenamentele noastre nu au fost dublate de alte activităţi sportive, am putut repeta în linişte, gimnastele s-au concentrat şi au adăugat un plus de valoare execuţiilor. Am găsit aici oameni comunicativi, plini de bunăvoinţă şi săritori la orice problemă întâmpinată şi, mărturisesc, plecăm cu gândul de a reveni ori de câte ori ne va permite bugetul secţiei", a menţionat Liliana Baescu, coordonatorul Secției de Gimnastică Ritmică a CSM Ploiești.