Doar egal pentru Steaua in Kazakhstan

Campioana României, Steaua Bucureşti, a remizat 2-2 în deplasare cu Aktobe în prima manşă a turului trei de calificare din Liga Campionilor şi astfel calificarea se va decide în 6 august la Bucureşti

Miercuri s-au desfăşurat aproape toate meciurile din turul trei de calificare al Ligii Campionilor. Au fost multe rezultate neaşteptate, îar în aceste condiţii cele mai bune ponturi la pariuri oferite de bet365 ar fi fost împotriva favoritelor. Nici măcar o echipă care a avut cotă sub 2,00 nu a reuşit să câştige miercuri. Mai mult, Salzburg a pierdut în Azerbaidjan cu 2-1 în faţa celor de la Karabakh, iar Zenit Sankt Petersburg a fost învinsă în Cipru cu 1-0 de AEL Limassol.

Nici campioana României nu a reuşit să facă un meci prea bun, iar rezultatul poate fi considerat unul surprinzător. Steliştii au evoluat miercuri în Kazakhstan împotriva celor de la Aktobe. Amândouă au trebuit să treacă de turul doi de calificare pentru a ajunge în această fază a competiţiei. Acolo au impresionat, reuşind să se califice în urma a două victorii. Steaua a învins-o cu 1-0 şi 2-0 pe Stromsgodset, iar Aktobe a trecut cu 1-0 şi 3-0 de Dinamo Tbilisi. Aşa că se anunţa o partidă destul de echilibrată în Kazakhstan. La casele de pariuri steliştii au fost favoriţi, iar cota la victorie a fost de 2,10.

În prima repriză echipa gazdă a controlat jocul şi a avut o posesie mai bună, dar şi mai multe ocazii de gol. Încă din primele minute kazakii au fost agresivi în joc, iar defensiva roş-albastră a dat semne de slăbiciune în multe momente. Până la urmă Steaua a reuşit să scape fără gol în prima repriză. Mai mult, în minutul 44 a reuşit chiar să deschidă scorul la una din puţinele ocazii de gol. Autorul golului a fost Claudiu Keşeru care a profitat de o respingere greşită a portarului advers la şutul lui Alex Chipciu.

Repriza secundă a fost începută mai bine de stelişti care au controlat jocul în primele 10 minute, dar apoi au urmat vreo 5 minute cu multe atacuri ale echipei gazdă. Apărarea Stelei a gafat iar şi Aktobe a restabilit egalitatea. Autorul golului a fost Korobkin care a profitat de ieşirea greşită pe centrare a portarului Arlauskis. După acest gol steliştii au preluat din nou controlul jocului şi au reuşit să revină la conducere în minutul 79 când şutul lui Andrei Prepeliţă de la vreo 35 de metri a fost puţin deviat şi astfel portarul gazdelor a fost păcălit. Din păcate pe finalul partidei fundaşii Stelei au gafat din nou şi astfel Aktobe a egalat în minutul 88 când Arzumanyan a scăpat singur şi l-a lobat elegant pe Arlauskis.

Chiar dacă nu a câştigat în Kazakhstan, Steaua rămâne mare favorită la calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor. Acest 2-2 este un rezultat bun în condiţiile în care Steaua nu a mai pierdut pe teren propriu în preliminarii de doi ani. Şi antrenorul Costel Gâlcă s-a arătat optimist în privinţa calificării şi a spus că partida din Kazakhstan a fost foarte grea deoarece calitatea gazonului a fost foarte slabă şi din această cauză au fost făcute multe greşeli. Rămâne de văzut ce va fi în partida retur care va avea loc săptămâna viitoare în 6 august pe Naţional Arena. Până atunci fiecare va juca în week-end în campionat.