O fostă angajată a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului reclamă foşti şi actuali reprezentanţi la vârf ai instituţiei de săvârşirea unei întregi serii de ilegalităţi, refuzul acesteia de a se alătura "clicii" conduse oficial sau din umbră de prahoveanul Mihail Fâcă ducând la concedierea sa. Mai mult, fostul auditor Adriana Georgian susţine că ar fi fost lovită, cu pumnii şi picioarele de şefa către Serviciului Resurse Umane, pe numele căreia a depus deja plângere penală, în baza certificatelor medico-legale. Motivul disputei dintre cele două ar fi pornit de la refuzul reprezentantei departamentului Resurse Umane de a-i elibera fostei angajate documentele necesare înregistrării, ca şomer, la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Vă prezentăm, mai jos, memoriul trimis redacţiei noastre de către fostul auditor, Adriana Georgian.
"Subsemnata Adriana Georgian, funcționar public în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) exercitând funcția de auditor intern din iulie 2004 – 1.05.2014, în temeiul art. 6 din Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritatile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, vă sesizez încălcarea prevederilor legale în vigoare, în mod continuat, de către Mihail Fâcă și cărdașii lui.
La data de 1.04.2014 mi-am reluat activitatea (în perioada 29.07.2013-31.03.2014- aflându-mă în incapacitate temporară de muncă), motiv pentru care în jurul orei 16:25 mi s-a comunicat de către Ureche Cerasela - șef serviciu resurse umane din ANPM, Decizia nr. 881/30.09.2013 semnată de Mihail Făcă, privind eliberarea din funcție a subsemnatei, decizie lovită de nulitate, comunicată ilegal la 6 luni de la data emiterii, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare și a art. 99 alin. (1) lit. b), alin (5) și alin (6)- din Lg 188/1999 - cu modificările și completările ulterioare (” (1) Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri: …. b) autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public; …”)
URECHE CERASELA a încălcat prevederile Lg 188/1999- cu modificările și completările ulterioare, art. 99 alin (5) și alin (6)- potrivit cărora:
-”(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi e), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii sau instituţiei publice există funcţii publice vacante corespunzătoare, aceasta poate să le pună la dispoziţia funcţionarilor publici.”;
-”(6) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) şi e), dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea ori instituţia publică poate solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare, funcţionarul public poate fi transferat în interesul serviciului sau la cerere, pe baza acordului conducătorului autorităţii sau instituţiei publice unde se realizează transferul.”
Astfel, în toată perioada de preaviz (1.04.2014-1.05.2014)-, URECHE CERASELA nu mi-a comunicat în conformitate cu prevederile menționate anterior nici lista posturilor vacante de la nivelul ANPM și nici lista posturilor vacante solicitate ANFP.
La data comunicării Deciziei nr. 881/30.09.2013, URECHE CERASELA cunoștea faptul că aceasta nu mai putea să-și producă efectele ca urmare a declarării necontituționale a actului normativ ce a stat la baza emiterii ei (OUG 77/2013).
Astfel se face dovada excercitării în formă continuată, cu vădită intenție și rea-credință, de acțiuni abuzive, de opresiune și hărțuire asupra subsemnatei (inclusiv pe perioada concediului medical), în scopul determinării de a renunța la funcția publică deținută în cadrul instituției din anul 2004, pentru aducerea de prejudicii de imagine la locul de muncă, crearea de situații umilitoare și denigrante. Aceaste acțiuni se datorează faptului că sunt avertizor de interes public cf. Lg. 571/2004.
La data de 2.04.2014 am depus plângere prealabilă cf. Lg 554/2004 –cu modificările și completările ulterioare.
În perioada 1.04.2014-29.04.2014, în perioada de preaviz de 30 zile cf. Deciziei 881/30.09.2013, am fost hărțuită în mod sistematic de angajații ANPM, mi s-a îngrădit accesul în biroul structurii de audit, nu mi s-a pus la dispoziție condica de prezență a structurii de audit pentru a semna la venirea și plecarea din instituție, nu mi s-au asigurat condițiile normale de muncă fiind ținută pe culoarele instituției cu scopul vădit de a mi se agreava starea de sănătate pentru care am efectuat numeroase tratamente în cele 245 zile de concediu medical și pentru a paraliza. În scopuri îndoielnice mi s-a comunicat, în data de 14.04.2014, faptul că îmi voi desfășura activitatea într-un birou inexistent până la acea dată într-un alt corp de clădire, încăpere ce avea în dotare doar 2 birouri ca și corpuri de mobilier, fără calculator, în contextul în care la nivelul Biroului Audit sunt declarați fictiv 5 auditori interni și un șef de birou, dovadă fiind faptul că la venire și plecare trebuia să iau și, respectiv, să predau cheia la secretariatul ANPM. Întrucât în perioada de preaviz funcționarul public predă bunurile, deci nu preia în gestiune, și pentru faptul că biroul nu aparținea în mod clar structurii de audit am așteptat pe culoare și în mașina personală accesul la biroul corespunzător. Așteptarea a fost zadarnică.
Menționez faptul că, în data de 30.10.2013 potrivit completării depuse la plângerea penală înregistrată cu nr. . 2960636/27.02.2013 la Secția 20 Poliție-Sector 6, (înregistrată cu nr. 2979516/30.10.2013), aflată în ”soluționarea” Secției 20 Poliție – Sector 6- București, în luna octombrie 2013 birourile structurii de audit (aflate în sediul ANPM din Aleea lacul Morii nr. 151, sector 6, București și Splaiul Independenței nr. 294, Sector 6, București) în care doar subsemnata și-a desfășurat activitatea în perioada iulie 2004- 29 iulie 2013 (data intrării în incapacitate temporară de muncă) au fost sparte de către angajații ANPM Flueraru Dumitru, Georgescu Cristinel și Tăbleț Laurențiu Cristian fiind sustrase toate:
*1- actele de serviciu și rapoartele de audit întocmite de subsemnata în perioada 2004-2013 pentru a căror confidențialitate răspundeam cf. Lg 672/2002 cu modificările și completările ulterioare și care constituiau probe în dosarul penal nr 2546/P/2013
*2- bunurile aflate în gestiunea subsemnatei (laptop-uri, imprimante, scaner, telefoane, mobilier etc)
*3- bunurile subsemnatei aflate în cele 2 birouri (acte administrative ale subsemnatei, cărți, bani, agende, corespondență, etc)
Cu ocazia spargerilor, închizătorile de la cele două birouri au fost înlocuite, iar accesul meu la cele aceste birouri fiind–mi îngrădit.
Tot în perioada 1.04.2014-29.04.2014:
- am depus numeroase plângeri prealabile la registratura ANPM (acte înregistrate cu nr: 3623/2,04,2014, 3727/4,04,2014, 3791/7.04.2014, 3861/8.04.2014, 3910/9.04.2014, 3963/10.04.2014, 3967/10.04.2014, 3970/10.04.2014, 4146/15.04.2014, 4485/25.04.2014, 4555/28.04.2014) prin care am solicitat în principal: asigurarea condițiilor legale de muncă; punerea la dispoziție a condicii de prezență a structurii de audit; actele necomunicate din dosarul profesional ce au fost emise pe numele subsemnatei în perioada 16.01.2013-prezent; situația drepturilor de concediu de odihnă neplătite din anii 2011, 2013 și 2014; fluturașii de salarii 2004-prezent cu mențiunea ”conform cu originalul” și ștampila instituției; dosarul profesional în original cu opisul actelor existente în acesta, actele necesare pentru înscrierea în somaj, solicitări nesoluționate până la data de 29.04.2014 de către conducerea instituției și persoanele responsabile conform legii;
URECHE CERASELA nu mi-a comunicat până la data de 29.04.2014 din dosarul profesional, actele întocmite în perioada 18.01.2013 -1.05.2014 între care: cele care priveau încetarea exercitării cu caracter temporar a funcției de conducere de șef al Serviciului Audit Public și decizia de modificare a vechimii în muncă cu luna octombrie 2013, dovadă că actele sunt întocmite în fals în ceea ce privește datarea lor.
Mai mult decât atât, cunoscându-și culpa prin neîntocmirea la termenul legal a actelor administrative și necomunicarea lor conform legii, URECHE CERASELA încearca cu bună știință, deși subsemnata se afla la serviciu, să facă comunicarea actelor administrative în mod ilegal, prin poștă sau prin registratura ANPM, în plic închis, pentru ca subsemnata să nu poată dovedi ce acte i s-au comunicat și la ce dată, în vederea încălcării și a dreptului la contestarea acestor acte prevăzut de Lg 188/1999-cu modificările și completările ulterioare și Lg 554/2004- cu modificările și completările ulterioare.
Toate deciziile întocmite sub conducerea lui URECHE CERASELA se întocmesc în 3 exemplare:
- un exemplar care se arhivează în dosarul cu deciziile ANPM care are, pe lângă semnătura președintelui ANPM încă două semnături aparținând serviciului resurse umane și unui jurist,
- un exemplar pentru dosarul profesional doar cu semnătura președintelui ANPM pe care semnează funcționarul public la primire menționând data comunicării
- și un exemplar care se comunică funcționarilor publici, la fel ca și exemplarul întocmit pentru dosarul profesional
Rezultă că prin fals intelectual și uz de fals se întocmesc și se comunică deciziile reprezentând acte administrative unilaterale ce nasc, modifică și sting drepturile funcționarilor publici ce se comunică acestora, precum și cele care se arhivează în dosarul profesional, acte ce nu cuprind toate semnăturile necesare pentru legalitate (viza juristului pentru legalitate, viza de CFP, semnătura structurii emitente) deși poartă același număr și aceeași dată cu actul care rămâne în arhiva deciziilor instituției.
Majoritatea actelor administrative prevăd ilegal aplicabilitatea lor retroactivă, ca dovadă a neîntocmirii lor conform legii. Totodată, URECHE CERASELA a permis în mod ilegal ca, Tăbleț Laurențiu Cristian, declarat fictiv șef al structurii de audit din decembrie 2012-prezent, să desfășoare activități la nivelul Serviciului Resurse Umane, chiar și în lipsa tuturor angajaților structurii, având acces la datele din dosarele profesionale ce au caracter confidențial (inclusiv la dosarul profesional al subsemnatei) precum și la celelalte acte specifice activității de resurse umane, ba chiar permitându-i întocmirea și comunicarea actelor de resurse umane ce nu-i intrau în atribuții în perioada decembrie 2012-prezent.
La data de 28.04.2014, m-am deplasat la biroul serviciului de resurse umane al ANPM de două ori petru a-mi resolicita actele din dosarul profesional și apoi actele pentru șomaj, purtând discuții în acest sens cu URECHE CERASELA, discuții din care reiese explicit că aceasta încălcînd prevederile legale în vigoare privind comunicarea actelor administrative, refuză să-mi comunice actele din dosarul profesional sub semnătură cu înregistrarea datei de comunicare a fiecărui act pe exemplarul instituției, precum și refuzul de a-mi întocmi actele necesare pentru întocmirea dosarului de șomaj.
La data de 29.04.2014 în jurul orei 15, întrucât mai aveam o singură zi de preaviz, m-am deplasat la biroul Serviciului Resurse Umane al ANPM pentru resolicitarea actelor necesare înscrierii în șomaj. În biroul serviciului resurse umane se afla Ureche Cerasela și subordonata acesteia..
URECHE CERASELA încerca sa-și motiveze în mod mincinos intențiile de neîntocmire a actelor, sub pretextul că nu cunoștea numărul zilelor de medical, deși i s-au comunicat certificatele medicale în copie xerox, împreună cu pontajul întocmit lunar de către subsemnata și depus personal la registratura ANPM.
I-am solicitat șefei resurselor umane- Ureche Cerasela, actele de șomaj, atenționând-o că, în situația în care, îmi voi pierde dreptul la șomaj, am să vin cu poliția. Aceasta, cuprinsă de accese de furie, țipând mi-a adresat cuvinte jignitoare și s-a năpustit asupra mea în fața colegei sale de birou, lovindu-mă cu pumii și picioarele, smucindu-mă și împingându-mă repetat prin lovire. În situația dată, am precizat că sun la poliție, motiv pentru care s-a năpustit a doua oară asupra mea, lovindu-mă cu pumii și picioarele, țipând la mine isterizată. În timpul celor două reprize de lovire la care m-a supus, URECHE CERASELA mi-a adresat cuvinte jignitoare ”fir-ai tu să fii de proată”, ”nesimțito”, folosind în mod isterizat expresiile ”du-te de aici”, ”pleacă de aici”, ”în momentul ăsta ieși afară din birou”, ca și cum eu mă aflam pe proprietatea ei privată și nu în instituția publică în care îmi desfășuram activitatea, și n-aș fi fost îndreptățită să-i cer actele pe care avea obligația legală să le întocmească. Precizez că aceasta era conștientă de starea mea de sănătate, întrucât la momentul agresiunii purtam un colar medical, pe care de altfel îl port potrivit indicațiilor medicale din luna octombrie 2013 pentru afecțiunile coloanei cervicale, fiind văzută de angajații ANPM numai cu acest colar din octombrie 2013-29.04.2014 (pentru că am depus personal certificatele medicale în original la ANPM în perioada concediului medical, iar din 1.04.2014 – am fost văzută zilnic de angajații ANPM cu acest colar).
Întrucât URECHE CERASELA, potrivit atribuțiilor de serviciu, avea cunoștință de faptul că m-am aflat timp de 245 zile în concediu medical; cunoscând atât de la subsemnata, cât și de la colegii de serviciu despre afecțiunile medicale de care sufeream, aceasta a urmărit în mod intenționat să-mi pună viața și integritatea fizică în pericol, să-mi provoace leziuni traumatice, afectarea sănătății pe viață, să-mi provoace paralizia și, astfel, să-mi aducă prejudicii grave și permanente în plan fizic și material, ca rezultat al smucirilor repetate, îmbrâncelilor prin lovire și a lovirilor repetate fix în zonele cu afecțiuni grave pentru care fac tratamente periodice. Pur și simplu am fost șocată să fiu agresată fizic și verbal, nu am avut reacție pur și simplu, am fost umilită și dată afară din birou, prin accese de furie manifestate contrar legii, într-o instituție publică în care eram angajată și eliberată ilegal din funcție (pe actele ce au fost întocmite și semnate de către URECHE CERASELA), chiar de către funcționarul public care, prin abuz în serviciu și discriminare îmi încălca toate drepturile legale, în scopul de a-mi produce o vătămare a drepturilor și intereselor legitime, îngrădindu-mi totodată exercitarea drepturilor legale, cu scopul vădit de a-mi produce pagube materiale prin lipsirea de dreptul la șomaj, respectiv:
1- lipsirea de orice ajutor financiar în vederea aducerii în stare de imposibilitate de a-mi plăti creditele bancare (situații pe care URECHE CERASELA le cunoaște din declarațiile de avere ale subsemnatei din 2008-prezent),
2- de a-mi pierde calitatea de asigurat (de a nu beneficia de îngrijire medicală în situația necesității menținerii sub tratament a afecțiunilor medicale)
3- de a nu-mi putea asigura traiul zilnic
4- de a nu-mi putea asigura tratamentul medicamentos de care am nevoie situații prin care s-a urmărit și ca rezultatul acestor acțiuni să aibă repercursiuni și asupra vieții private a subsemnatei și familiei (respectiv asupra mamei mele).
Funcționarii publici din cadrul ANPM ar trebui să se gândească bine înainte de a avea curajul să-și ceară drepturile? Să se gândească că pot fi înjunghiați cu cutter-ul sau alte arme albe, paralizați sau mutilați într-o instituție publică, de către URECHE CERASELA, funcționar public cu manifestări violente și accese de furie care, fără teamă de lege și repercursiuni, se manifestă abuziv sub cunoscuta protecție și consiliere a lui MIHAIL FÂCĂ (PSD) și FLORIN DIACONU?
În data de 29.04.2013 în jurul orei 15:08 am sunat la 112 și am solicitat prezența poliției pentru agresiune, la sediul ANPM din Splaiul Independenței nr. 294, Corp B, Sector 6. În jurul orei 15:25 am încheiat un proces verbal cu agenții de poliție ce au venit la locul săvârșirii agresiunii. De la momentul vătămării am efectuat mai multe investigații și dețin certificate medicale care atestă urmele de agresiune și deteriorarea stării de sănătate pentru care mi-a fost prescris tratament medical.
Cf. Lg 188/1999- cu modificările și completările ulterioare, completările ulterioare,
- ART. 86 alin (1): – ”Răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajează potrivit legii penale.”
- ART. 43 alin (1): - ” Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.”
- ART. 43 alin (3): - ” Funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege.”
- ART. 45 alin (1) – ”Funcţionarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate.”
- ART. 45 alin (3): - ” Funcţionarul public are dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziţia o formulează în scris, funcţionarul public este obligat să o execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcţionarul public are îndatorirea să aducă la cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia astfel de situaţii.”
-art. 46: ” Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.”
prevederi legale de care, URECHE CERASELA nu a ținut cont, în exercitarea funcției publice deținute.
Având în vedere cele menționate, infracțiunile săvârșite cu intenție și vinovăție de către Ureche Cerasela - funcționar public, în semn de răzbunare pentru integritatea cu care mi-am îndeplinit atribuțiile funcției publice de auditor intern în cadrul ANPM din iulie 2004-29.07.2013 (data intrării în concediu medical) și pentru formularea plângerilor penale anterioare, a sesizărilor în mass-media și la nivelul altor instituții publice abilitate, în calitate de avertizor de interes public cf. Legii 571/ 2004-privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, cu încălcarea repetată a dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere pentru exercitarea funcției publice deținute, cu acțiuni realizate în mod planificat prin exercitarea ilegală a atribuțiilor de serviciu și cu un scop bine determinat, dovadă fiind concursului de infracțiuni, am solicitat în data de 7.05.2014 prin plângere prealabilă de punerea în mișcare a acțiunii penale atragerea răspunderii penale a lui URECHE CERASELA.
În perioada 5.05.2014-7.05.2014 am fost sunată de ag. principal Raicu Viorel-Secția 20 Poliție, Sector 6, București, pentru a mă prezenta la secție în vederea depunerii plângerii penale, deși legea prevede că termenul de depunere a plângerii prealabile în caz de lovire este de 3 luni de la data săvârșirii faptei. În data de 7.05.2014 acest agent de poliție mi-a comunicat faptul că este polițist de proximitate, iar dacă formulez o plângere penală nu o va putea soluționa el. I-am solicitat acestuia să mă însoțească la Agenția Națională pentru Protecția Mediului pentru a intra în posesia actelor necesare întocmirii dosarului de șomaj, dar în mod șocant acesta a afirmat că nu este de acord ca el să fie perceput ca fiind de partea mea, motiv pentru care se va deplasa singur la instituție în cursul zilei pentru a discuta cu Ureche Cerasela, urmând ca eu să fiu anunțată de către acesta în 2-3 zile despre posibilitatea de a-mi ridica actele. În situația dată, am considerat că interesul meu primordial era intrarea în posesia actelor necesare înscrierii în șomaj pentru care legiuitorul prevăzuse un termen legal de 10 zile de depunere de la data eliberării din funcție, motiv pentru care l-am lăsat pe polițistul de proximitate să o anunțe probabil pe URECHE CERASELA că aveam să mă prezint la instituție, întrucât aceasta nu s-a aflat în instituție în cursul celor 2-3 ore necesare funcționarilor ANPM să-mi pună la dispoziție cele două adeverințe de care aveam nevoie.
M-am reîntors la Secția 20 Poliție – Sector 6, București în jurul orei 16, pentru a da o declarație cu privire la plângerea mincinoasă formulată de către Ureche Cerasela împotriva subsemnatei prin care aceasta prezenta o altă situație contrară realității. Probabil că URECHE CERASELA și sfătuitrorii acesteia, nu cunoșteau faptul că dețineam probe audio și video cu privire la evenimentele din data de 29.04.2014 de la monentul prezentării la serviciu și până la momentul plecării de la serviciu, probe ce contestă fiecare afirmație mincinoasă din plângerea cârdașei lui MIHAIL FĂCĂ ȘI FLORIN DIACONU, motiv pentru care îi voi depune o nouă plângere penală pentru falsele declarații.
În cursul discuțiilor avute în data de 7.05.2014 cu polițistul de proximitate (ag. principal Raicu Viorel), am constatat că acesta:
- urmărea în mod ilegal să ia act de conținutul plângerii penale formulate împotriva lui Ureche Cerasela, atât el, cât și ”șeful” pentru care acesta mi-a cerut plângerea în scopul de a i-o prezenta înainte de a fi înregistrată la registratura secției de poliție (bănuiesc că era vorba despre același domn Adjunct al Şefului de Secţiei 20 Poliţie – Comisar-şef de poliţie TUŢĂ CODRUŢ care în luna octombrie 2013 îmi explica în mod jenant cum poliția nu ia amprente de la locul faptei, cum poliția nu asigură siguranța cetățenilor ci firmele de bodyguard și că poliția nu se amestecă în treburile interne atunci când se sparg birourile unei instituții, se fură actele și bunurile etc.),
- nu cunoștea nici o prevedere a codului penal,
- a încercat să mă inducă în eroare explicându-mi că faptele sesizate sunt de competența altor instituții și nu a poliției,
- a încercat în mod abuziv să exercite presiuni asupra mea, afirmând că, în situația în care i se va distribui acestuia soluționarea plângerii penale (deși plângerea penală se soluționează de către Biroul de Investigatii Criminale și nu de către un polițist de proximitate) mă va obliga să depun înregistrarea video pe care am afirmat că o voi depune doar în instanță, din motive bine justificate, fapte ce subliniază existența imixtiunilor externe asupra angajaților Secției 20 Poliție care, deși au fost însărcinați cu soluționarea plângerii penale formulate de subsemnata împotriva lui Mihail Fâcă și a cârdașilor acestuia, plângere ce s-a înregistrat sub nr. 2960636/27.02.2013 și a fost completată prin plângerea înregistrată cu nr. 2979516/30.10.2013, nu au desfășurat nici o activitate în soluționarea cauzei, fapt ce a condus la acoperirea făptuitorilor, la facilitarea săvârșirii altor ilegalități și abuzuri de către Mihai Fâcă și cârdașii acestuia, inclusiv la agesiuni fizice ce mi-au pus integritatea fizică în pericol.
Precizez că în data de 30.10.2013 am cerut protecție conform legii, 571/2004 –privind protecția personalului din autoritățile publice , instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii și a Legii 682/2002, protecție ce nu mi-a fost asigurată, dovadă incidentele sesizate prin plângerea penală înregistrată cu nr. 1652/7.05.2014, depusă la Secția 20 Poliție – Sector 6- împotriva șefei resurselor umane Ureche Cerasela. Prin urmare, până în data de 7.05.2014 nu primisem niciun document din partea ANPM pentru a le depune la ALOFM. În data de 7.05.2014 mi-au fost puse la dispoziție acte întocmite ilegal, pentru a căror corectitudine instituția și-a asumat răspunderea, respectiv și Vicepreședinta ANPM - DOINA CATRINOIU (fosta șefă de cabinet a lui MIHAIL FÂCĂ). Din aceste considerente și în data de 9.05.2014 am fost nevoită să solicit redactarea actelor cf. prevederilor legale în vigoare, prin precizarea expresă a perioadei de efectuare a concediului medical.
Ca urmare a faptelor săvârșite în mod continuat de către Mihail Făcă și cârdașii lui, în perioada septembrie 2013-prezent, mă văd obligată să mai depun și alte plângeri penale în scopul de a li se atrage răspunderea conform legii, celor ce se cred mai presus de lege"

