Primăria Constanța a început o campanie de strângere de semnături referitoare la trecerea unor acțiuni ale portului la Consiliul Local. Măsura i-a indignat pe cei de la Asociaţia Constanța Ia Atitudine, care, prin vocea preşedintelui George Andrei Popescu, îi reamintesc primarului Radu Mazăre câteva dintre promisiunile cu care a câştigat funcţia de edil. Într-un comunicat remis redacţiei "Fapt divers", pe care vi-l prezentăm integral, Asociaţia Constanța Ia Atitudine îl acuză pe Mazăre de ipocrizie:
"Întrebările la care trebuie să răspundă constănțenii sunt două: „Vrei mai multe acţiuni în Portul Constanţa?” şi „Vrei scăderea facturii tale la energie termică?”. Primăria a pregătit nu mai puțin de 20 de puncte unde se pot strânge semnături. Multe dintre ele sunt amplasate în cluburile de pensionari.
Nu putem să nu remarcăm ipocrizia de care dă dovadă conducerea Primăriei Constanța. Îi reamintim primarului Radu Mazăre că promitea, în campania electorală, ”UN NOU CET, O GIGACALORIE MAI IEFTINĂ”. Cum poate să vină acum, la doi ani de la alegeri, să îi întrebe pe constănțenii dacă vor scăderea facturii la energie termică? Acesta este principalul motiv pentru care a fost ales în funcție.
De asemenea, Asociația Constanța Ia Atitudine (ACIA) remarcă faptul că oamenii nu sunt întrebați dacă vor să contribuie financiar la dezvoltarea portului Constanța, căci un acționar nu are numai beneficii, ci și obligații. ”Noi am identificat mai multe resurse financiare care pot fi folosite pentru a scădea factura la gigacalorie pentru toți constănțenii. Nu este nevoie decât de puțină voință din partea primarului și a consilierilor PSD, de reducerea contractelor cu firmele de casă ale primăriei”, a declarat Andrei Popescu, președintele ACIA.
Reamintim faptul că municipiul Constanța are una dintre cele mai scumpe gigacalorii din țară, de două ori mai scumpă decât în București. De asemenea, Constanța este singurul oraș din România care NU subvenționează gigacaloria, ci acordă subvenții de încălzire celor mai sărace persoane, Radu Mazăre reușind astfel să-și țină captiv electoratul fidel.
ACIA a inițiat un demers de strângere de semnături pentru inițierea unei hotărâri de Consiliu Local care prevede subvenționarea gigacaloriei, de care să beneficieze toți constănțenii, în paralelor cu acordarea unor ajutoare pentru peroanele care într-adevăr au nevoie, nu pentru electoratul PSD".

