Protectia Consumatorului Prahova a inchis doua service-uri auto/Vezi de ce

Comisarii CJPC Prahova au desfășurat, recent, mai multe acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la operatori economici care desfăşoară activitate de service auto din municipiul Ploieşti şi de pe raza judeţului Prahova.

Cu această ocazie au fost verificaţi 24 de operatori economici, fiind aplicate sancţiuni contraventionale în valoare totală de 25000 lei şi a fost dispusă măsura de oprire temporară a activităţii pentru 2 operatori economici care nu au putut face dovada că sunt autorizaţi RAR pentru efectuarea acestor servicii.

Alte deficiente constatate:

- Nu se întocmesc documente de recepţie a autovehiculului la intrarea în service şi nu se eliberează deviz, respectiv documente la finalizarea lucrărilor cu informarea consumatorilor asupra acestor servicii.

- Nu se informează consumatorul asupra serviciilor prestate, tarifelor aferente şi garanţiei acordate pentru serviciile prestate.

- Afişarea tarifelor practicate pentru lucrările ce se efectuează era nelizibilă sau tarifele nu erau afişate.

- Nu se întocmeşte deviz cu antecalculaţie pentru lucrările ce urmează să se efectueze.

- Lipsa informării consumatorilor cu privire la timpii de realizare a operaţiunilor.

- Lipsă buletin de verificare metrologică pentru mijloacele de măsurare din dotare (şubler, manometru, cheie dinamometrică).