În urma unui studiu realizat de licitaţia.ro, în 2013 s-au atribuit 272 contracte de achiziţii publice în categoria autovehicule, cu o valoare totală de 223,6 milioane lei, prin care s-au achiziţionat 3.200 de autovehicule. Printre instituţiile şi companiile care au cumpărat autovehicule în 2013 se numără Ministerul Sănătăţii Publice, C.N.Poşta Română S.A., Societatea Naţionala de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaş, Ministerul Afacerilor Externe, Camera Deputaţilor.
2.535 autovehicule noi au fost cumpărate de autorităţile publice din Bucureşti şi Ilfov
În studiul efectuat de Licitatia.ro se poate observa că judeţul în care a fost achiziţionată cea mai mare parte din autovehicule a fost Ilfov, incluzând Bucureşti, unde s-au atribuit 90 de contracte de achiziţii publice cu un total de 2.535 autovehicule achiziţionate pe parcursul anului 2013.
"0" autovehicule achiziţionate în Satu Mare, Sălaj şi Vaslui.
La polul opus au fost judeţele Satu Mare, Sălaj şi Vaslui, unde autorităţile publice nu au înregistrat niciun contract de atribuire pentru achiziţia de autovehicule de niciun fel. În judeţele Olt, Covasna, Ialomiţa şi Galaţi s-a înregistrat doar câte o achiziţie de autovehicule.Autoturismele au reprezintat peste 90% din cererea de autovehicule. S-au analizat, de asemenea, cerinţele menţionate de instituţiile publice în documentaţia licitaţiilor: cea mai mare căutare au fost autoturismele, peste 90% din total, după care SUV-urile, apoi autobuzele şi microbuzele. Mai puţin s-au cumpărat autolaboratoare şi ambulanţe.
5.323.300 euro - valoarea celui mare mare contract atribuit în 2013
Contractul cu cea mai mare valoare a fost atribuit de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, având o valoare totală finală de 5,323,300 EUR. Achiziţia s-a realizat cu scopul dotării PFR cu noi autovehicule destinate activităţilor operative de control. Contractul a fost finanţat din Fondul pentru Frontierele Externe, parte a Programului general Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii. În cadrul acestei licitaţii s-au cumparat la lotul 1 - autospeciale de patrulare tot-teren-neinscripţionate, iar la lotul 2 - autospeciale de munca operativă de oraş. Câştigătorul acestei licitaţii a fost Renault Commercial Roumanie S.R.L. în cazul ambelor loturi.
32.950 RON - cel mai mic contract atribuit in 2013
Cea mai mică valoare o are licitaţia organizată de Harghita, publicată în 27.06.2013. Autoritatea contractantă a plătit 32,950 RON către Logistic Sport S.R.L. pentru maşina de teren 4x4 şi cuadriciclu ATV cu dotări. Mijloacele de transport au fost destinate activităţilor specifice de menţinere şsi conservare a ariilor protejate necesare în cadrul proiectului Plan de Management Integrat revizuit pe principii N2000 pentru Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hasmas.
La realizarea studiului au fost luate în considerare anunţurile de atribuire a achiziţiilor publice de autovehicule, autocare, autospeciale, autoturisme, publicate în perioada ianuarie-decembrie 2013.

