“Un grup de cadre medicale, medici şi asistenţi de la SJUP” a transmis astăzi publicului o scrisoare deschisă prin care îi cer chirurgului Dan Oprea să înceteze a se mai plânge de condiţiile în care se desfăşoară activitatea în cea mai importantă instituţie spitalicească din Prahova. Textul, pe care îl redăm exact aşa cum a fost el redactat, demonstrează, o dată în plus, că situaţia este cu mult mai gravă decât a lăsat să se înţeleagă medicul Oprea.
Scrisoare deschisă: Domnule doctor Oprea, opreşte-te!
Bună ziua,
reprezentăm un grup de cadre medicale, medici şi asistenţi de la SJUP, revoltaţi şi dezamăgiţi profund de atitudinea d-voastră grotescă şi nedreaptă faţă de eforturile pe care cadrele medicale din spital le fac zilnic pentru a salva vieţile oamenilor şi a le îmbunătăţii starea de sănătate, în condiţiile existente în majoritatea spitalelor din ţară, din considerentele cunoscute de toată lumea.
Vă rugăm să răspundeţi, nu neapărat nouă, ci mai ales opiniei publice, la câteva întrebări de bun simţ:
Oare de ce, d-le doctor, cunoscând atâtea lipsuri pe care le reclamaţi în desfăşurarea activităţii medicale ( ex. Lipsa bisturielor, lipsa medicamentelor şi materialelor sanitare, lipsa unor condiţii igenico-sanitare favorizante ale apariţiilor unor infecţii intraspitaliceşti – vezi Clostridium D. şi multe altele - nu daţi dovadă de maturitate, profesionalism şi responsabilitate şi „NU mai intraţi în sala de operaţie până când nu se remediază????”
Aşa ar face un medic responsabil care are respect faţă de pacientul care îi încredinţează viața şi viitorul.
De ce, conştient, aşa cum aţi afirmat, AŢI OPERAT 80 DE BOLNAVI ÎN LUNA IANUARIE, ştiind că puneţi în pericol viaţa acestor oameni şi aţi putea face să sufere sute de alţi oameni, fraţi, surori, părinţi, copii, prieteni prin pierderea lor sau a unora dintre ei?
Aţi uitat că sunteţi judecat într-un caz de mal-praxis după ce un bărbat tânăr şi-a pierdut viaţa fiind operat de d-voastră şi au rămas o mamă şi doi copii fără ajutor şi sprijin în viaţă?
Este vorba de cazul Stana prezentat luni de zile în presă şi la televiziune. Şi atunci, ca şi acum, aţi făcut afirmaţii iresponsabile: „te-am operat degeaba, nu trebuia să te operez”.
Doar că sfârşitul a fost tragic, domnule doctor Oprea.
De ce nu discutaţi problemele pe care le aveţi cu şeful de secţie, cu directorul medical, cu conducerea spitalului??, sau pentru că d-nul dr. Puşcariu, directorul medical al spitalului este colegul d-voastră de cabinet medical de 20 de ani şi vă unesc întâmplări comune, cum ar fi: ACESTA ESTE LOCUL UNDE LUAŢI ŞPAGA, AŞA CUM AŢI RECUNOSCUT, acesta este locul unde vă înecaţi amarul cu un păhărel şi locul unde trece noaptea de gardă într-o companie „plăcută”, aşa cum ştiu toţi colegii noştri din spital.
Aveti şși d-voastră dreptate pentru că oricum spitalul este condus de secretara d-lui director (fostă femeie de serviciu) şi de un director economic obosit de atâtea aranjamente, incompetent, vechi de când e lumea şi pentru care bolnavii, suferinţa acestora, nevoile acestora sunt doar nişte cifre care trebuie să iasă la bilanţ.
De aceea, aşa cum bine aţi afirmat, nu există la nivel de spital o atitudine unitară, o linie de conduită adaptată situaţiei şi totul se desfăşoară la bunul plac al fiecăruia.
D-le doctor,
Aveti propria sală de operaţie, aveţi propriul cabinet medical - un statut aparte - nu intraţi cu niciun alt medic chirurg în sala de operaţie, DEŞI ÎN PROTOCOLUL OPERATOR OBLIGATORIU DE COMPLETAT PENTRU FIECARE BOLNAV OPERAT OBLIGAŢI ALŢI COLEGI SĂ SEMNEZE CA ŞI CÂND AR FI OPERAT ÎMPREUNĂ CU DUMNEAVOASTRĂ, aşa cum în mod faptic ar fi obligatoriu să faceţi toate intervenţiile, vorbiţi şi vă comportaţi mizerabil cu personalul din subordine, ameninţaţi, ţipaţi, injuraţi şi cu toate acestea „strigatul d-voastră disperat” se aude din nou în presa română.
Dacă cineva înţelege ceva să ne lumineze şi pe noi !
D-nule doctor,
Pentru d-voastră ministrul sănătăţii este un „biet contabil”, dr. Arafat are „interese până la uşa spitalului”, şeful de secţie este un „matusalemic” cu care nu se poate discuta, conducerea spitalului „nu există”, autorităţile locale „habar nu au ce se întâmplă”, până şi presa este „plină de neaveniţi, de nepricepuţi care nici măcar nu înţeleg nişte termeni medicali”.
Dacă nimeni nu este capabil să vă înţeleagă, de ce nu vă prezentaţi la concursul pentru ocuparea postului de manager al spitalului sau măcar la cel de director medical pentru a putea face ceva, pentru a putea îndrepta lucrurile ?????
Sau vă simţiţi incapabil pentru a avea cu adevărat o responsabilitate, nişte atribuţii oficiale pentru care să daţi seama?
Domnule Oprea, din tribună aruncaţi cu ouă stricate, în teren, însă, nu vă vede nimeni!
Oricum ar fi prea mult, după ce aţi făcut din spitalul judeţean Ploieşti „spitalul Grozei” pentru că această etichetă a fost pusă după unul din cazurile de mal- praxis ale d-voastră, după ce aţi decredibilizat spitalul şi pe noi toţi care muncim de mulţi ani pentru a ajuta bolnavii să-şi imbunătăţească starea de sănătate, aşa cum putem fiecare, după competenţa noastră, după ce corpul medical este obligat să-şi desfăşoare activitatea într-o stare de presiune şi de stres create prin declaraţiile d-voastră tendenţioase şi distructive, fiţi odată bărbat, cu o minimă conştiinţă, măcar nativă şi Opriţi-vă!
Găsiţi un spital pe măsura calităţilor d-voastră profesionale, umane şi nu uitaţi ce aţi afirmat recent: „Cine sunt eu să rezolv problemele salariaţilor din spitalul judeţean şi ale spitalului, sărăcia şi frustrarile acumulate în aceste vremuri tulburi?”
Domnule doctor Oprea Dan adevărurile spuse de noi nu au nevoie de câteva semnături cerşite pe o coală de hârtie, ele sunt cunoscute de toţi salariaţii spitalului şi pot fi confirmate oricând.
Şi nu uitaţi eticheta de „spitalul Groazei” care aţi pus-o spitalului Judeţean Ploieşti chiar poate să îngrozească!
Noi cei care subscriem la acest document ne cerem scuze tuturor pentru lipsa identităţii. Ne este teamă, orice se poate întâmpla, avem familii acasă, copii de crescut.
Nu dorim decât să informăm cetăţenii şi asupra „celeilalte părţi” ale adevărului, pentru că am acumulat prea multe nedreptăţi în ultimele luni de zile. Este strigător la cer cum hoţul strigă hoţii. Iar aici nu vorbim doar de domnul doctor Oprea, ci de un mecanism care funcţionează nestigherit, de parcă spitalul a fost făcut ca să bage miliarde în buzunarele unor doctori, să îi îmbogăţească, şi toţi ceilalţi să fim prostiţi în faţă şi să trăim zilnic aroganţa şi nepăsarea celor care s-au transformat în faţa camerelor de televiziune în salvatorii sistemului sanitar. Ei sunt primii care trebuie reformaţi şi responsabilizaţi. Prea mulţi oameni suferă din cauza greşeilor lor, prea puţin plătesc pentru nenorocirile umane pe care le produc, după care tot ei sunt prezentaţi care salvatorii noştri, ei care se îmbogăţesc din venituri ilicite pe spinarea acestui spital judeţean care le duce pe toate, aşa cum e el, peticit şi sărac, cu bani puţini de la minister. Este prea mult!!!
Vă mulţumim şi sperăm ca mesajul nostru să fie citit de cât mai mulţi oameni cinstiţi din ţara aceasta!!
Un grup de cadre medicale, medici şi asistenţi de la SJUP

