Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Toamna lunga si frumoasa le asigura un profit mai mare crescatorilor de oi. La stana au aparut mieii

Crescătorii de oi au toate motivele să fie fericiţi. La stână au apărut deja mieii care până la Paşte vor lua în greutate şi vor fi numai buni de vândut. În alţi ani oile fătau mai târziu, dar acum mulţi ciobani s-au grăbit şi le-au dat mai devreme la împerecheat, dacă iarna tot e blandă. Pentru că am avut o toamnă lungă şi frumoasă, cu păşuni pline de iarbă, crescătorii de oi din Alba s-au gândit să facă un profit mai mare şi au împerecheat oile cu două luni mai devreme. Aşa se face că în ianuarie, când în mod normal oile erau gestante, putem vedea deja miei zburdând în savane. "Au fătat mai repede, a fost păşunea bună. S-au băgat berbecii cu ele. Începeau mai târziu, prin februarie şi atunci mieii erau mai mici şi normal că şi profitul era mai mic", spune Vasile Ciubean, localnic. "Primul miel fătat a fost alb şi asta înseamnă că o să avem un an foarte bun şi cu un profit pe măsura!", a precizat un alt crescator de oi. Şi la o fermă din Sibiu, oile au fătat peste 30 de miei. Mieii sunt vânduţi în ţările arabe pe bani frumoşi. Cât despre mieii care vor ajunge în magazinele şi pieţele noastre, kilogramul de carne va fi între 25 şi 30 de lei. (stirileprotv.ro)