Divorţul dintre PSD şi PNL începe să prindă contur şi la nivelul administraţiei locale ploieştene. După înţepăturile aparent delicate dintre deputatul liberal, Mircea Roşca şi primarul Ploieştiului, social-democratul, Iulian Bădescu, a venit acum rândul deputatului de Ploieşti, Paul Dumbrăvanu să atragă atenţia asupra unei anumite tendinţe de îndepărtare a conducerii administraţiei locale faţă de problemele reale ale oraşului. „Ca urmare a reacţiei absolut surprinzătoare a domnului primar Iulian Bădescu, preşedinte al PSD Ploieşti, la declaraţiile colegului meu, Mircea Roşca, preşedinte PNL Prahova, mă văd nevoit să fac unele clarificări în calitatea mea de reprezentant al ploieştenilor în Parlamentul României. Este de subliniat faptul că preşedintele Mircea Roşca a fost mandatat de noi, aleşii locali şi parlamentarii liberali, să ia atitudine faţă de unele aspecte ale activităţii aleşilor locali ai USL în Ploieşti, ca urmare a nenumăratelor semnale primite de la alegătorii noştri. Este o realitate pe care nu o putem ignora aceea că oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că, deşi a trecut aproape un an şi jumătate de la alegerile locale, aleşii USL sunt departe de a-şi realiza promisiunile făcute în campania electorală. În aceste condiţii noi, aleşii locali şi parlamentarii PNL, i-am solicitat domnului preşedinte Roşca luarea unei atitudini clare, conformă cu un principiu pe care liberalii prahoveni, inclusiv domnia sa, ni l-am asumat: a trecut mai bine de un an din perioada de graţie pe care noi ne-am decis să o acordăm tuturor aleşilor USL Prahova la începutul mandatului. Ca deputat de Ploieşti, susţin audiente săptămânal şi am întâlniri cu sute de ploieşteni, care îmi relatează despre problemele lor şi ale oraşului. Mi s-a părut cel puţin ciudat că niciodată nu am fost consultat în interiorul USL asupra deciziilor care urmau a fi luate de administraţia locală. Cu toate acestea, asumându-ne funcțiile publice la nivelul administrației locale, noi, liberalii, ne-am implicat necondiţionat în procesul decizional şi am susţinut fără rezerve principalele proiecte de dezvoltare a oraşului. Prin urmare, nu se poate discuta exclusiv despre realizările domnului primar Iulian Bădescu fără aportul PNL Prahova. Astfel, reprezentanţii PNL, alături de colegii lor din PSD şi PC, au susținut continuarea strategiilor de dezvoltare în Ploiești prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, inclusiv Planul Integrat de Dezvoltare - Polul de Creștere Ploiești - Prahova din care fac parte proiectele: accesibilitate şi fluidizare trafic către zona industrială Ploieşti Vest şi platforma industrială Brazi, creşterea mobilităţii transportului public prin modernizarea liniei de tramvai 102 în municipiul Ploieşti, realizarea Parcului Municipal Ploieşti Vest, iar aceasta este o realitate incontestabilă. Noi, aleşii liberali, i-am solicitat preşedintelui Roşca să ia atitudine publică atunci când, în urma semnalelor cetăţenilor, am constatat că există o tendinţă a administraţiei ploieştene de a se îndepărta de problemele reale ale oraşului. Ca ales conştient de importanţa încrederii pe care şi-au pus-o în mine ploieştenii care m-au votat, nu vreau ca la viitoarele alegeri să-mi fie ruşine să mă prezint cu fruntea sus în faţa lor. Semnalele trase de Mircea Roşca sunt, de fapt, o expresie generala a stării de spirit a ploieştenilor şi în niciun caz noi, liberalii, nu am intenţionat să creăm o polemică publică aşa cum, în mod cu totul surprinzător, constat că încearcă să genereze domnul preşedinte al PSD Ploieşti, Iulian Bădescu. Am convingerea că USL este o platformă puternică și trebuie să aratăm stabilitate și comunicare. Cred că disensiunile interne pot fi rezolvate și altfel decât prin declarații de presă sau emisiuni televizate, iar problemele reale ale ploieştenilor îşi vor (re)găsi reprezentarea şi rezolvarea prin intermediul unei guvernări locale maleabilă şi atentă la doleanţele lor”, se arată în comunicatul remis presei de parlamentarul liberal ploieştean. Despre modul în care conlucrează (sau nu) PSD şi PNL la nivelul administraţiei ploieştene vom mai avea, cu siguranţă, prilejul să scriem. Aşa că urmăriţi-ne!
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

