Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Soluții inovative și eficiente pentru o vârstă a treia fericită la conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”

Soluții inovative și eficiente pentru o vârstă a treia fericită  la conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”

Fundația Regală Margareta a României și Enayati Medical City organizează joi, 30 septembrie, cea de-a V-a ediție a conferinței naționale „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, pentru a marca ocazia Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
În România trăiesc peste 3,8 milioane de persoane cu vârsta peste 65 de ani, conform raportului INSSE de la 1 ianuarie 2021 și, din păcate, fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8, în ianuarie 2020, la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, în ianuarie 2021.
Conferința „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă” este unicul eveniment din România care aduce în atenția publicului cele mai noi informații din domeniul senectuții, oferite de experți care activează în sfera socială. Evenimentul este găzduit de Enayati Medical City, atât cu participare în sala de conferință, cât și cu transmisie live în mediul online.
Conferința națională se adresează specialiștilor din ONG-uri, instituții publice, servicii private, medici, companii cu produse și servicii dedicate vârstnicilor, responsabililor CSR, aducând soluții practice de creștere a calității vieții seniorilor, care și-au dovedit impactul, pe care să le implementeze în comunitățile lor.
Tendințe și statistici actuale privind viața vârstnicilor din România, servicii de asistență pentru seniori, standardele legale și cele dezirabile în centrele rezidențiale, oportunități de participare socială și de implicare în comunitate - sunt doar câteva dintre temele abordate în cadrul acestei ediții menite să contribuie la creșterea calității vieții seniorilor prin exemplele de bună practică culese din toată țara.
În secțiunea dedicată nevoilor vârstnicilor din România și soluțiile oferite acestora, Telefonul Vârstnicului va expune datele culese în cei 6 ani de funcționare, pe baza celor 66.000 de interacțiuni înregistrate cu seniori din toată țara.
Printre speakerii care vor împărtăși din expertiza lor în cadrul conferinței, se numără:  Lăcrămioara Corcheș, Director General, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Dr. Wargha Enayati – fondator al RPS Regina Maria și Enayati Medical City, Dr. Dan Petre, doctor în sociologie si managing partner al D&D Research şi Testcentral,  Dr. Cosmin Dugan, medic primar geriatrie-gerontologie, Măriuca Ivan, Director General Crucea Galbenă, Irinuca Văduva, Manager General ECDL România, Anca Godini, coordonator al programului național Generații în cadrul Fundației Regale Margareta a României, Roxana Molocea, coordonator al liniei naționale Telefonul Vârstnicului.
Înscrierile la eveniment se pot face on-line, prin completarea formularului de pe pagina evenimentului.