Altă dată s-ar fi cerut demisii în lanț!

Altă dată s-ar fi cerut demisii în lanț!

Dacă incendiul care a carbonizat blonavii de Covid internați la Institutul Matei Balș s-ar fi petrecut în urmă cu câțiva ani, mobilizarea pe rețelele sociale ar fi fost exmplară, iar protestele de stradă ar fi durat zile în șir. S-ar fi cerut demisia primarului de sector, primarului Capitalei, ministrului Sănătății și a premierului.

La protestul din această seară, din fața spitalului a fost prezent și tatăl unui tânăr care a murit în incendiul de la Colectiv. Este vorba despre tatăl lui Mihai Alexandru, chitaristul formaţiei Goodbye to Gravity. Auzind de tragedia de la Matei Balș, bărbatul a venit pentru a depune o coroană de flori şi a aprinde lumânări pentru cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu. Omul a spus că, din păcate, a trăit momente de tristețe pe care le-a avut și după tragedia din Colectiv.

”Când am dat drumul la televizor și am văzut, am trăit același eveniment. Pentru mine a fost dur. Dacă tot se întâmplă evenimente de genul acesta, prea mult nu s-a schimbat. Să dispară cei incompetenți și să vină la conducere numai persoane competente și abilitate pentru aceste funcții”, a spus tatăl regretatului artist, potrivit Antena3.