E superofertă la Târguri de Crăciun în Ploiești! Niciodată n-au fost atâtea!

E superofertă la Târguri de Crăciun în Ploiești! Niciodată n-au fost atâtea!

Ploieștiul n-a avut niciodată atâtea târguri de Sărbători. În anii anteriori abia se mai înfiripa câte o ”magie” sau câteva ”imagini de poveste”. De fiecare dată abia s-au găsit niște bănuți pe fundul bugetului local, iar într-un an (nu foarte îndepărtat) am fost la un pas să rămânem fără iluminat ornamental în oraș. Acum lucrurile par să se fi schimbat esențial. Avem superofertă la târguri de Crăciun, dar și la Orășelul Copiilor. Ce înseamnă să fie un an preelectoral...! După puciul de răsturnare a Guvernului Dăncilă și după ce PNL a zdrobit PSD la alegerile prezidențiale, Ploieștiul e mai viu decât oricând. Mi se pare normal. Primarul are acum guvernul și președintele lui și stă bine la capitolul moral.  Făcând așa o trecere în revistă a evenimentelor care s-au derulat zilele acestea în Ploiești, să spunem că avem așa: un Târg de Crăciun și un Orășel al Copiilor la Parcul Municipal Vest (fief PNL), un Târg de Crăciun în centrul orașului, în fața Palatului Administrativ (fief PSD) și totodată un Târg de Sărbători la Halele Centrale (fief ALDE).