Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorite de administrația ploieșteană

Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorite de administrația ploieșteană

Primarul municipiului Ploiești Adrian Florin Dobre și viceprimarul, Cristian Mihai Ganea, au participat la petrecerea organizată de municipalitate pentru sărbătorirea cuplurilor care au împlinit, anul acesta, 50 de ani de la căsătorie, dorind astfel să își exprime considerația față de acești minunați ploieșteni,  dovadă vie a unei iubiri și căsnicii durabile.

La evenimentul festiv organizat de municipalitate, la Restaurantul President 4, au fost invitate 317 cupluri, care au ales să își păstreze iubirea și să respecte jurămintele făcute în debutul căsniciei, dând astfel un exemplu de viață, demn de urmat de noi toți. Cu acest prilej, în semn de prețuire, doamnelor le-au fost oferite flori, iar cuplurilor le-au fost acordate Diploma de aur și premii în bani, însoțite de felicitări și respectul cuvenit.