Halele Centrale din Ploiesti se pregatesc de sarbatoare!

Date fiind prognozele meteo care anunță temperaturi foarte scăzute în următoarea perioadă, în Halele Centrale din Ploiești se fac pregătiri serioase. Pentru că dorește să vină în sprijinul comercianților, dar și al cumpărătorilor, conducerea societății Hale și Piețe Ploiești a început amenajarea unor spații speciale pentru Târgul de Crăciun. Astfel, la etajul clădirii Halelor Centrale sunt în plin proces de amenajare o serie de spații în care negustorii interesați își pot expune mărfurile la vânzare fără să mai fie nevoiți să suporte frigul de afară. De asemenea, întreaga clădire a Halelor urmează să fie pregătită pentru Sărbătorile de Iarnă. Tot la etaj va fi și o căsuță a lui Moș Crăciun, iar ploieștenii vor mai avea parte de numeroase surprize plăcute. Pentru închirierea spațiilor special destinate Târgului de Crăciun încă mai sunt locuri disponibile, așa încât doritorii se pot adresa oficialilor societății Hale și Piețe Ploiești.