Trecerile de pietoni sunt adevarate pericole pentru copiii ploiestenilor

Multe dintre trecerile de pietoni din Ploiești prezintă, la acest moment, adevărate pericole în special pentru copii. Un semnal de alarmă în acest sens a fost tras în comisia specială pentru circulație și siguranța traficului, reprezentanții Poliției Rutiere atrăgând atenția administrației locale asupra faptului că au dispărut binecunoscutele relantisoare, care obligau șoferii să reducă viteza. Primarul interimar, Cristian Ganea, a spus, în

plenul ședinței Consilului Local Ploiești, că remontarea relantisoarelor este o problemă de maximă urgență pentru administrația locală, numai că firma care a montat relantisoarele a dat în judecată Primăria Ploiești pentru că nu și-a primit anul trecut banii conform contractului. În această situație s-a ajuns din cauza faptului că Direcția Economică a Primăriei Ploiești a refuzat să semneze documentele pentru plata facturilor. Social-democratul Cristian Ganea a declarat că se încearcă o deblocare a acestei probleme, astfel încât copiii ploieștenilor să nu mai fie în pericol.