Copilul cu deficienţe, o greutate sau o bucurie a vieţii? La această întrebare şi-a propus să răspundă Departamentul ProVita al Sectorului de Misiune, Statistică, Misiune şi Prognoză Pastorală din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (www.provitaiasi.ro), care a organizat, în perioada 8-10 noiembrie 2013, a treia ediţie a Zilelor ProVita, abordând tema copilului cu deficienţe.
În timpul evenimentelor au fost prezentate aspecte sociale, juridice, filantropice şi religioase ce privesc copiii cu deficienţe. Printre invitaţi a fost şi liderul filialei bucureştene a Asociaţiei Pro-vita, Bogdan Stanciu, el însuşi tată al unui copil cu handicap, care a vorbit celor prezenţi despre linia fină de demarcaţie între avort şi infanticid. Avansul tehnologic care permite depistarea cu mai multă acurateţe a maladiilor genetice sau a defectelor congenitale au dus la creşterea presiunii pentru relaxarea legislaţiei, în sensul de a se permite avortarea la orice vârstă a sarcinii a copiilor „cu probleme”. Limbajul vag al legii (în special atunci când vine vorba despre aşa-zisul „avort terapeutic” - un nonsens lingvistic), protocoalele terapeutice neclare, ca şi sancţiunile ridicole pentru încălcarea acestora; perfecţionismul prost înţeles, fuga de răspundere şi de greutăţi a indivizilor şi lipsa de sprijin a societăţii româneşti fac ca situaţia copiilor nenăscuţi cu probleme de sănătate sau handicap oarecare să fie tot mai grea. Din 10 copii cu trisomie (Sindrom Down), 9 sunt avortaţi, uneori chiar în ultimele luni ale sarcinii. În acest sumbru tablou, au apărut voci ale unor bioeticieni şi filosofi seculari care pretind că avortul trebuie extins şi dincolo de momentul naşterii, pentru că, spun aceştia, nu există nicio diferenţă între statutul copilului cu o zi înainte de a se naşte şi acela al copilului care abia a trecut la viaţa extrauterină. Deci, dacă avortul este permis până la naştere, atunci trebuie permis şi „avortul post-natal”, adică infanticidul, este opinia eticienilor. Cu această „logică a morţii”, utilitaristă şi ucigaşă, nimeni nu mai este în siguranţă - nici tânăr, nici bătrân, nici sănătos, nici bolnav, indiferent de naţiune sau de rasă, a subliniat Bogdan Stanciu, atragând atenţia asupra resuscitării teoriilor eugenice şi rasiale, care au generat capitole odioase din trecutul recent al umanităţii şi pe care cu toţii le credeam aruncate pentru totdeauna la lada de gunoi a istoriei. Oricând cei care au puterea pot inventa criterii arbitrare, conform cărora unii dintre noi sunt declaraţi „mai puţin oameni”, non-persoane a căror viaţă trebuie sacrificată pentru un iluzoriu „bine public”. Singura cale pentru a asigura respectarea demnităţii inerente a vieţii umane şi a drepturilor esenţiale este îmbrăţişarea viziunii antropologice creştine privitoare la viaţă. Creştinismul consideră că omul este creat în „chip şi asemănare ale lui Dumnezeu”, de aceea viaţa este sacră şi intangibilă, noi toţi fiind copii ai aceluiaşi Tată ceresc. Fiecare existenţă are propriul scop, cu frumuseţile şi minunile ei. Orice copil, dorit sau nu, este un dar de la Dumnezeu, cu un potenţial şi un viitor inimaginabile. De aceea, el este chemat să trăiască şi să-şi lase amprenta în lume.
