De Paşte, creştinii de pretutindeni sărbătoresc Învierea Lui Iisus Hristos. Această sărbătoare marchează şi momentul în care primăvara îşi reintră în drepturi. Ţările creştine sărbătoresc de veacuri Sfintele Paşte, însă această sărbătoare îşi are rădăcinile în multe tradiţii şi legende păgâne. Marele învăţat Bede, care a trăit în secolul al VIII-lea în Anglia, credea că numele sărbătorii în limba engleză - Easter - provine din numele scandinav "Ostra" şi din cel teutonic "Ostern" sau "Eastre", ambele denumind zeiţe ale primăverii şi fertilităţii. Tradiţiile străvechi au asociat această sărbătoare cu imaginea iepuraşului de Paşte, un simbol al fertilităţii, şi cu ouăle colorate în nuanţe vii pentru a sugera razele soarelui de primăvară. O legătură interesantă există şi între Paştele creştinilor şi sărbătoarea evreiască "Pesach". Pesachul este o sărbătoare foarte importantă în calendarul iudaic, care durează opt zile şi celebrează eliberarea israeliţilor de sub asuprirea Egiptului. Pentru catolici şi protestanţi această sărbătoare nu are o dată fixă, putând avea loc între 22 martie şi 25 aprilie. Paştele este stabilit în prima duminică de după luna plină care precede echinocţiul de primăvară (21 martie). Biserica ortodoxă, mai aproape din punct de vedere geografic de Israel şi foarte adânc ancorată în tradiţii, sărbătoreşte Paştele concomitent cu Pesachul evreiesc. Pentru slujba Învierii, credincioşii pregătesc coşul pascal şi îşi manifestă prezenţa şi bucuria la actul Învierii, după specificul fiecărei zone. De Sfintele Paşti, în satele şi comunele din nordul Sucevei se pregătesc diferite dulciuri, în mod special "Babele", prăjitura făcută din cozonac, ce se toarnă în forme speciale. Umplutura se pregăteşte din nucă, rahat şi stafide. "Babele" sunt duse la slujba de Înviere. După terminarea acesteia, credincioşii merg la cimitir, cu lumânările aprinse, pentru a aduce lumină celor dragi, plecaţi la viaţa veşnică. Tradiţia din noaptea de Sfintele Paşti este continuată prin participarea la slujba de la ora 4 dimineaţa. Preotul sfinţeşte bucatele din coşul pascal, din care nu lipsesc "Babele" - simbolul vieţii cumpătate, sarea, zahărul, şunca şi banii. Tot acum sunt sfinţite pachetele care vor fi împărţite celor săraci. În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu aceasta apă se spală pe faţă în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi aşa cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele. În zona Câmpulung Moldovenesc, datina se deosebeşte prin complexitatea simbolurilor, a credinţei în puterea miraculoasă a rugăciunii de binecuvântare a bucatelor. În zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşează în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în aşteptarea preotului care să sfinţească şi să binecuvânteaze bucatele din coşul pascal. În faţa fiecărui gospodar este pregătit un astfel de coş, după orânduiala strămoşilor. În coşul acoperit cu un şervet ţesut cu model specific zonei sunt aşezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminţe de mac (ce vor fi aruncate în râu pentru a alunga seceta), sare (ce va fi păstrată pentru a aduce belşug), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), făina (pentru ca rodul grâului să fie bogat), ceapă şi usturoi (cu rol de protecţie împotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aşează pasca, şunca, brânza, ouăle roşii, dar şi ouăle încondeiate, bani, flori, peşte afumat, sfeclă roşie cu hrean şi prăjituri. După sfinţirea acestui coş pascal, ritualul de Paşti se continuă în familie. Înainte de a începe degustarea bucatelor, fiecare membru al familiei "se spală" pe faţă cu un ou roşu, pentru a fi sănătos şi roşu ca oul, se spală apoi cu bani, cu convingerea că nu va avea pagubă tot anul, iar la urmă cu flori, pentru a rămâne frumoşi ca floarea. La Călăraşi, la slujba de Înviere, credincioşii aduc în coşul pascal, pentru binecuvântare, ouă roşii, cozonoc şi... cocoşi albi. Cocoşii sunt crescuţi anume pentru împlinirea acestei tradiţii. Ei vestesc miezul nopţii: datina din străbuni spune că, atunci când cocoşii cântă "Hristos a înviat!", cel mai norocos este gospodarul al cărui cocoş cântă primul. Este un semn că, în anul respectiv, în casa lui va fi belşug. După slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci. Pe lângă datina coşului pascal, se mai păstreză câteva obiceiuri deosebite: ele vestesc întâmpinarea Paştelui cu bucurie şi dragoste pentru semeni. În părţile Sibiului, există obiceiul ca de Paşti să fie împodobit un pom (un arbust) asemănător cu cel de Crăciun. Singura deosebire constă în faptul că în locul globurilor se agaţă ouă vopsite (golite de conţinutul lor). Pomul poate fi aşezat într-o vază frumoasă şi farmecul sărbătorii sporeşte cu o podoabă de acest fel. O foarte frumoasă datină se păstrează în Maramureş, zona Lăpuşului. În dimineaţa primei zile de Paşti, copiii (până la vârsta de 9 ani) merg la prieteni şi la vecini să le anunţe Învierea Domnului. Gazda dăruieşte fiecărui urător un ou roşu. La plecare, copiii mulţumesc pentru dar şi urează gospodarilor "Sărbători fericite". La această sărbătoare, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru ca în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului. În Argeş, printre dulciurile pregătite de Sfintele Paşti se numără covrigii cu ou (numiţi aşa pentru că în compoziţia lor se adaugă multe ouă, 10-15 ouă la 1 kg de făină). Fiecare gospodar se străduieşte să pregătească o astfel de delicatesă, care este şi simbolul belşugului. În Banat, la micul dejun din prima zi de Paşti, se practică tradiţia tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeşte o linguriţă de paşti (vin+pâine sfinţite). În meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, ouă albe şi mâncăruri tradiţionale, după acestea se continuă masa cu friptură de miel. În Ţara Moţilor, în noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir şi este păzită de feciori. Iar dacă nu au păzit-o bine, şi a fost furată, sunt pedepsiţi ca a doua zi să dea un ospăţ, adică mâncăruri şi băuturi din care se înfruptă atât "hoţii", cât şi "păgubaşii". Dacă aceia care au încercat să fure toaca nu au reuşit, atunci ei vor fi cei care vor plăti ospăţul.
Ouăle închistrite, mândria Bucovinei
Din marţea Săptămânii Mari, dar mai ales în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, în toate gospodăriile bucovinene se vopsesc ouăle roşii de Paşti. Ouăle de Paşti sunt numite cu un termen generic "merişoare" şi erau, la început, colorate numai în roşu ("roşeţe") pentru ca mai târziu să se răspândească şi practica vopsirii în galben ("gălbineţe"), în verde ("verdeţe"), în albastru ("albăstrele") şi în negru ("negreţe"). Altă dată, culorile se obţineau numai din plante ce erau puse la macerat în Duminica Floriilor. Astăzi acest obicei este în mare parte pierdut, femeile folosind culori acrilice pentru vopsirea tuturor ouălor de Paşti. Cele mai frumoase ouă de Paşti, care fac şi acum faima Bucovinei, sunt ouăle închistrite, numite impropriu ouă încondeiate. Tehnica uzitată este aceea a păstrării culorii de fond şi constă în trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topită, şi scufundarea succesivă în băi de culoare (galbenă, roşie şi neagră). Unealta folosită se numeşte chişiţă şi este un beţisor de lemn ce are fixată la unul din capete o pâlnie minusculă confecţionată din alamă, prin care este petrecut un fir de păr de porc. La sfârşit, după "scriere" şi "îmbăiere", oul se încălzeşte puţin şi, cu ajutorul unei cârpe, de asemenea uşor încălzită, se îndepărtează straturile de ceară, punându-se în evidenţă desenul. Cele mai răspândite motive folosite la închistrirea ouălor sunt crucea Paştelui, floarea Paştelui, cărarea ciobanului sau cărarea rătăcită, brâul şi desagii popii, brăduţul, frunza de stejar, albi, peştele, coarnele berbecului, cârja ciobanului, steaua ciobanului, inelul ciobanului, fluierul ciobanului, "patruzeci de clinişori", vârtelniţa, creasta cocoşului, broasca, fierul plugului, uliţa satului, grebla, sapa etc. Vechimea obiceiului poate fi doar bănuită. Există bătrâni care îşi amintesc că străbunii lor vorbeau de practici de fertilizare săvârşite de tinere perechi care îngropau "ouă desenate" la marginea câmpului, în noaptea de Înviere, ceea ce plasează obiceiul în vremuri precreştine. Aceeaşi vechime pare a fi demonstrată şi de perpetuarea unui model numit "cireşica"- ce este aproape identic cu "vârtelniţa" întâlnită pe ceramica de tip Cucuteni - sau a motivului numit "cărarea rătăcită", cel mai greu de realizat (el se desfăşoară pe întreaga suprafaţă a oului sub forma unei spirale cu volute), motiv ce este o formă originală de reprezentare a Căii Lactee, numită Cărarea Ciobanului în comunităţile de oieri. Ouăle închistrite începeau a fi "muncite" de pe la mijlocul Postului Mare. De regulă, ele nu se mâncau. După ce erau sfinţite în noaptea de Înviere, erau dăruite rudelor şi celor dragi şi erau păstrate în apropierea icoanelor până la Paştele următor. Astăzi, închistrirea ouălor a devenit o afacere prosperă. Ouăle sunt golite de conţinut şi apoi sunt închistrite cu modele mai ales geometrice şi doar arareori cu motive "bătrâneşti". Acestea din urmă sunt în mare măsură uitate sau, atunci când amintirea lor se mai păstrează, meşterii ezită a le folosi considerând "ouăle bătrâneşti" o marfă greu vandabilă. Există, însă, din fericire, persoane care cunosc vechile modele, uneori şi semnificaţia acestora, persoane care îşi "asumă riscul" folosirii lor într-o societate ce tinde a deveni tot mai comercială.
Legenda ouălor vopsite
Ouăle, în mitologie simboluri ale vieţii şi ale fertilităţii, sunt nelipsite pe masa de Paşte. De-a lungul timpului au apărut tot felul de metode de a vopsi şi ornamenta ouăle cu ocazia acestei sărbători. Aceste metode diferă de la ţară la ţară. În Evul Mediu tradiţia cerea ca stăpânii să dăruiască slugilor ouă cu ocazia Paştelui. În ceea ce priveşte culorile ouălor, există foarte multe posibilităţi de a le vopsi, unele dintre ele având conotaţii simbolice şi religioase. În Grecia, obiceiul este ca ouăle să fie vopsite în roşu, pentru a aminti credincioşilor de sângele vărsat de Iisus Hristos pentru mântuirea tuturor oamenilor. Popoarele slave foloseau metode mai speciale, vopsind ouăle în auriu şi argintiu. O altă metodă folosită mai ales în Austria dar şi în România este aceea de a vopsi ouăle cu produse naturale, folosind coji de ceapă. Aceste ouă se ornamentează prin aplicarea unor frunze pe coajă, înainte de a le fierbe în apă cu coji de ceapă. România se mândreşte cu meşteşugul încondeierii ouălor de Paşti, o tehnică foarte complexă şi migăloasă care este cunoscută în lume sub numele de Psanki. În Germania, de Paşte, în fiecare casă există un aşa-zis "pom de Paşti" făcut din crenguţe înflorite împodobite cu ouă, iepuraşi sau puişori de lemn sau plastic colorat.
