Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Decizie soc la varful Bisericii Catolice/ Papa Benedict al XVI-lea se retrage

papa benedicat se retragePapa Benedict al XVI-lea a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada «sede vacante» (locul vacant), a precizat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi, într-un anunţ fără precedent în istoria Bisericii Catolice. "După ce mi-am analizat conştiinţa în faţa Domnului, în diverse rânduri, am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea într-un mod adecvat a ministerului petrinian", a declarat Papa în latină, în timpul consistoriului de la Vatican. Joseph Ratzinger, născut la 16 aprilie 1927,  a fost ales Papă de Conclav 19 aprilie 2005, după moartea lui Ioan Paul al II-lea, scrie cotidianul italian Corriere della Sera.