Mobius Gallery anunță deschiderea TIME TO SET THE CAGE ON FIRE, prima expoziție în România a artistului Gino Rubert, unul dintre cei mai apreciați și bine cotați pictori contemporani din Spania. Expoziția urmează să se deschisă joi, 12 Octombrie, de la ora 19:00 la București, în spațiul Galeriei Mobius (strada Piața Amzei, nr. 13). Artist multidisciplinar, cu un vocabular vizual amplu, articulat într-o gamă largă de medii, de la pictură, la colaj, desen, instalații video și sculptură, Gino Rubert este un explorator atent al granițelor fine trasate pe harta relațiilor dintre individ și spațiul social în care acesta se manifestă.
Cele mai recente lucrări pe pânză, desene și obiecte răspund la două preocupări. Pe de o parte, simțeam nevoia unei reprezentări a spațiului emoțional, dar și a mediului social din jurul meu, într-un efort de a înțelege lumea și de a o menține astfel la o distanță favorabilă; de aici provin ironia, umorul și aerul magic din practica mea artistică. Pe de altă parte, am simțit nevoia de a demistifica actul creativ și operele de artă în sine, aducându-le în sfera funcțiilor cotidiene și obișnuite, cum ar fi recunoștința, de exemplu.
Portretele fotografice alb-negru inexpresive, vechi și noi, au fost întotdeauna prezente în practica mea. Cred că asta are de-a face cu o anumită obsesie pentru moarte și cu modul în care ea ne privește din străfundul privirii celorlalte persoane. Transformând și relocând aceste personaje în roluri și decoruri noi, aș spune că aspir la sau mă joc cumva cu ideea de "a readuce morții la viață". - Gino Rubert