Există teatru și după Covid la Ploiești! Programul primelor spectacole cu public

Există teatru și după Covid la Ploiești! Programul primelor spectacole cu public

Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploiești va relua seria spectacolelor cu public începând din acest weekend. Cei care deschid seria întâlnirilor în aer liber sunt actorii de la Teatrul de Animație pentru copii și tineret IMAGINARIO, care vă așteaptă în acest sfârșit de săptămână în lumea plină de culoare a poveștilor lui Ion Creangă.

Sambata, 6 iunie, de la orele 10.30 si 12.00, vom fi partasi ai aventurilor unui erou nemuritor al snoavelor populare romanesti in spectacolul „D’ale lui Pacala”, iar duminica, 7 iunie, de la aceleasi ore, vom putea urmari una dintre cele mai cunoscute si indragite povesti ale copilariei, transpusa scenic in spectacolul „Capra cu trei iezi”.

Reprezentatiile vor fi sustinute in curtea Teatrului de Animatie, situat pe Bd. Independentei, nr.14., numarul maxim de locuri disponibile pentru fiecare dintre cele patru reprezentatii fiind de 35.

Biletele pot fi achizitionate de la Agentia de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774.