Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

A început numărătoarea inversă! Artiștii Filarmonicii din Ploiești repetă intens pentru ”Carmina Burana”

A început numărătoarea inversă! Artiștii Filarmonicii din Ploiești repetă intens pentru ”Carmina Burana”

Pentru superproducția ”Carmina Burana”, artiștii Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești repetă intens. Sub bagheta unuia dintre cei mai spectaculoși dirijori pe care i-ați putut vedea pe scena din Ploiești, maestrul Jin Wang, orchestra simfonică, soliștii Cristina Oltean, Cezar Ouatu și Alexandru Constantin pregătește megaspectacolul de vineri seară, de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Alături de aceștia pe scenă se vor regăsi Corul Filarmonicii condus de Eduard Dinu, precum și Corul de Copii ”Allegrezza” al Colegiului de Artă ”Carmen Sylva” din Ploiești, coordonat de Amalia Secrețianu. De astăzi, echipa tehnică se va muta în sala în care se va susține concertul pentru a pregăti tot ceea ce este necesar pentru un adevărat regal de muzică și culoare. Reamintim faptul că odată cu acest eveniment va fi lansat și DVD-ul ”Carmina Burana”, prima producție proprie a studioului de înregistrări al filarmonicii ploieștene.