Ploiești Jazz Festival a debutat miercuri, la Ploiești! Cum a fost și ce urmează să fie în această seară?

Ploiești Jazz Festival a debutat miercuri, la Ploiești! Cum a fost și ce urmează să fie în această seară?

Ediția a XIV-a a Ploiești Jazz Festival a debutat miercuri seară, în sala de concerte a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești și a reușit să mai îndulcească atmosfera de afară dominată de o vreme deloc prietenoasă. În sala ”Ion Baciu” însă a fost cald, atât la propriu, cât și la fugurat. Florin Niculescu Quartet și Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Ploiești, condusă de dirijorul Vlad Mateescu au făcut spectacol pe scenă și au fost răsplătiți din plin cu aplauze. Ploiești Jazz Festival continuă și în această seară cu un program interesant. E foarte greu să pricepi dintr-un banal text ceea ce s-a întâmplat. Nu poți intra în atmosferă decât dacă vezi cu ochiii tăi și auzi cu urechile tale. De asta e bine să mergi la Ploiești Jazz Festival. Cu siguranță n-o să regreți. Dar haideți să vedem ce program au pregătit organizatorii pentru seara de joi, 21 noiembrie.

Ce se întâmplă diseară?

În cea de-a doua seară, de la ora 19.00, vă veți putea întâlni cu Romanian Old Stars (RO) – Mircea Tiberian – pian, Garbis Dedeian – saxofon, Eugen Gondi – baterie, Nicolas Simion – clarinet/saxofon, Cătălin Răsvan– chitară bas, iar de la ora 21.00 urmează să urce pe scenă Ploiești Big Band Jazz Society (RO) și solista Nadia Trohin (MD).