Donatie importanta a Uniunii Elene din Romania pentru municipiul Ploiesti in An Centenar

Organizaţia condusă de deputatul Dragoş Zisopol donează Ploieştiului două noi busturi pentru a fi amplasate în oraş. Este vorba despre statuile lui Alexandru Ioan Cuza şi Ion Luca Caragiale, scrie Jurnalul Prahovean. A fost iniţiat proiectul de hotărâre de Consiliu Local pentru acceptarea donaţiei şi a fost stabilit amplasamentul noilor statui. Astfel, Alexandru Ioan Cuza va fi amplasat în faţa noului sediu al Primăriei Ploieşti, iar Caragiale în noul parc din vecinătatea catedralei Sfântul Ioan Botezătorul.

"Este un gest impresionant al prietenilor greci. De fapt,este unul din multitudinea de gesturi minunate pe care Uniunea Elenă din România le-a făcut dea lungul vremii pentru Ploieşti. Nu pot decât să le mulţumesc şi să îi asigur de respectul ploieştenilor ", a declarat viceprimarul Cristian Ganea.

"Uniunea Elenă din România şi profesorul dr. deputat Dragoş Zisopol demonstrează. încă odată că iubesc cu adevărat Ploieştiul. Este o donaţie frumoasă în spiritul Centenarului, o donaţie de care ploieştenii se vor bucura. Doresc să îi mulţumesc personal deputatului Zisopol pentru toate aceste gesturi pe care le face pentru oraşul Ploieşti şi pentru ploieşteni” , a spus consilierul local George Botez.