Au fost cel mai aproape de inimile ploiestenilor!

Filarmonica ”Paul Constantinescu” și Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploiești au fost din nou cel mai aproape de inimile ploieștenilor. Orchestra ”Flacăra Prahovei”, alături de soliști ai Teatrului ”Toma Caragiu” și de ansamblul de dansuri populare al Casei de Cultură

”I.L.Caragiale” au oferit unui public numeros un spectacol de folclor autentic. În ciuda vremii nu tocmai prietenoasă, foarte mulți ploieștenii i-au urmărit și aplaudat îndelung pe artiștii pe care i-au considerat întotdeauna cel mai aproape de inimile lor. Muzica s-a îmbinat perfect cu porțiile de fasole cu cârnați oferite de autorități, așa că mai toată lumea prezentă s-a distrat maxim. De asemenea, cele două prestigioase instituții de cultură ploieștene, reprezentate de Georgiana Frîncu (director adjunct artistic al Filarmonicii ”Paul Constantinescu”) și de Mihaela Rus (director al Teatrului ”Toma Caragiu”) au depus coroane de flori la statuia voievodului Mihai Viteazul.