Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova organizează vineri, 3 noiembrie, 2017, ora 13.00, vernisajul expoziţiei temporare „IMAGO MUNDI – Un tezaur cartografic prahovean din Epoca Luminilor”. Expoziţia, prima de acest gen organizată într-un spaţiu
muzeal prahovean, oferă publicului o capodoperă cartografică, „Micul Atlas Şcolar cu 18 hărţi”, ce însumează opere originale, realizate prin gravare pe plăci de cupru şi colorate manual, semnate Johann Baptist Homann (1664-1724), savant şi iubitor al artelor din Nürnberg, fondatorul celei mai prestigioase case de editură din spaţiul german. Atlasul, achiziţionat de profesorul Nicolae Simache în anul 1963, a fost recent restaurat în cadrul instituţiei.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

