Sarbatoare mare in calendarul ortodox: Sfantul Pantelimon, ocrotitorul medicilor si tamaduitorul bolnavilor

Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai Bisericii lui Hristos. Pomenit în data de 27 iulie, acest sfânt este adesea numit "doctor fără de arginți", arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos.

Sfantul Pantelimon - o viață închinată slujirii aproapelui

Sfantul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a trăit în vremea imparatului Maximian Galeriu și era originar din cetatea Nicomidiei. El a văzut lumina zilei în anul 284, dintr-un tată păgân, senator la curtea împăratului, și o mamă creștină. Primul sau nume a fost "Pantoleon", adica "cel în toate puternic ca un leu". Mama lui Pantoleon, Evula, îl iubea pe Hristos în taină, numindu-se creștină. Ea îi vorbea despre împlinirea sufletului și despre tainele credinței în nemurire. (crestinortodox.ro)